„Canonul lacrimilor”, în a cincea săptămână a Postului Mare

„Canonul lacrimilor”, în a cincea săptămână a Postului Mare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Numeroși credincioși din Arhiepiscopia Dunării de Jos au participat miercuri, în a cincea săptămână a Postului Mare, la Denia Canonului Mare, pentru a se întări duhovniceşte în urcuşul pregătitor pentru Învierea Domnului.

”La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi ai acestui lăcaş de cult, într-o atmosferă de evlavie, a săvârşit slujba Deniei rânduită în această zi a postului. În cadrul slujbei a fost cântat cu pioşenie şi smerenie Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Într-o deosebită armonie, Corul Seminarului Teologic Ortodox «Sf. Ap. Andrei» din Galaţi a oferit răspunsurile la slujbă. Această creaţie în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, cunoscută drept «Canonul lacrimilor», este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe. Rugăciunea şi cântarea se împletesc în acest canon într-o sinergie unică pentru a crea starea lăuntrică de recunoaştere a păcatelor şi de căinţă, dar şi dorinţa profundă de revenire la starea curată a vieţii de comuniune cu Preasfânta Treime”, se precizează într-un comunicat al Arhiepiscopiei.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a ţinut un cuvânt de folos duhovnicesc credincioşilor prezenţi, în care a vorbit despre opera liturgică a lui Andrei Criteanul, precum şi despre pregătirea treptată a credincioşilor prin pocăinţă, post şi rugăciune pentru primirea bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Citit 818 ori Ultima modificare Vineri, 31 Martie 2023 09:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.