Poliția a dat 140 de amenzi pe zi în vacanța de Rusalii

Poliția a dat 140 de amenzi pe zi în vacanța de Rusalii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gălățenii nu au fost tocmai cuminți în minivacanța care s-a încheiat la începutul acestei săptămâni, timp de cinci zile, cât a durat perioada liberă și deschisă pentru distracții, înregistrându-se numeroase situații conflictuale care s-au impus a fi tranșate prin intervenția forțelor de ordine. Numai poliția a trebuit să intervină la 227 de situații, 167 dintre acestea fiind urgențe semnalate prin 112. Pentru neregulile constatate, echipajele au aplicat 829 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 394.584 de lei. Nu toate abaterile au putut fi "rezolvate" cu simple amenzi, polițiștii stabilind că 19 dintre evenimentele la care au fost solicitați să intervină sunt fapte penale, pentru care au întocmit dosare. "În perioada 1-5 iunie, au fost constatate zece infracțiuni contra persoanei, două contra patrimoniului, șase la regimul siguranței rutiere, una de altă natură. În urma activităților curente de serviciu, dar și de investigații, au fost prinse în flagrant delict 13 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni", a declarat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, 38 de polițiști rutieri au fost prezenți zilnic și au acționat cu 15 aparate radar. Au fost reținute 67 de permise de conducere, din care 27 pentru depășirea vitezei legale, zece pentru consumul de băuturi alcoolice, unul pentru consum de substanțe psihoactive, iar 29 pentru alte abateri la regimul rutier.

Citit 1033 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iunie 2023 09:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.