Ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Furnizarea de ajutoare alimentare din fonduri europene pentru persoanele defavorizate se află în al treilea an de derulare în Romania. Planului European de Ajutoare către persoanele Defavorizate (PEAD) 2010 constituie o măsură în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), informează APIA Galaţi.

Conform unui comunicat APIA Galaţi, beneficiarii acestor ajutoare alimentare sunt stabiliţi de HG nr.600/2009, după cum urmează:

·    familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, acordat în baza Legii nr. 416/2001;

·    şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, acordată potrivit prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

·    pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/luna;

·    persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate”.

Produsele distribuite în cadrul PEAD 2010 sunt: făină, mălai, biscuiţi, paste făinoase, zahăr şi lapte praf.

Distribuirea ajutoarelor alimentare se va face până în 31 decembrie prin intermediul CJ Galaţi, care le va repartiza la primăriile localităţilor din judeţ, acestea din urmă asigurând distribuirea către beneficiari.

Citit 1412 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.