Deşi o duc destul de greu, numai cine nu este din Poiana ar crede că localnicii de aici ar prefera să le fie desfiinţată comuna şi trecută la rang de sat! Dar o astfel de idee există; în anumite cercuri parlamentare se discută despre o intenţie care ar aparţine PDL privind desfiinţarea comunelor sub 5.000 de locuitori.
Acestea ar putea primi statut de sat şi o dată cu desfiinţarea lor, s-ar reduce şi cheltuielile cu administraţiile respective. Dacă o astfel de lege s-ar aproba, în judeţul Galaţi, din cele 60 de comune, 42 ar fi desfiinţate!
Deşi deja au apărut opinii pro şi contra pe tema unei astfel de legi, în ciuda căutărilor amănunţite nu am reuşit să găsim pe site-ul Parlamentului un astfel de proiect de lege Deocamdată totul rămâne la stadiul de intenţie. Intenţie care însă îi necăjeşte pe cei din Poiana!
„Păi ştiţi cât ne-am chinuit să devenim comună, cum eram înainte de ’68? S-au făcut două referendumuri, am dus muncă de lămurire şi cu cei din Nicoreşti, că nici aceia nu voiau să dea drumul la comună”, ne spune primarul Tudor Trofin. Pe uliţă, oamenii refuză categoric ideea de a se desfiinţa comuna.
„E bine să avem premeria în Poiana, că sunt bătrân, timpul e de iarnă, ce fac dacă am vreo nevoie, pierd o zi întreagă până la Nicoreşti? Numai primarul ştie ce-o îndurat ca să devenim comună cum am fost!”, ne-a spus Neculai Ţăpeanu (FOTO1), de 73 de ani.
Omul ne-a exemplificat şi avantajele de care se bucură în ultimii şase ani, de când trăieşte în comună: „De când e comună, avem primărie nouă, frumoasă, pe ea a făcut-o prima dată, apoi s-a pus asfalt, avem… un primar, bomboană!, de milioane, ne respectă, dă mâna cu fiecare, nu se uită că am mâinile muncite, e foarte popularizat, foarte bun”, ne-a mai spus omul, arătându-ne nişte palme de adevărat ţăran: muncite, crăpate, precum pământul uscat de secetă, vara, scorţoase dar totodată calde şi pufoase, de parcă ar fi fost două pâini scoase acum, din vatră!
Nici Iancu Câcu (FOTO 2), de 67 de ani, nu este de acord: „Dacă ne face sat… ce să facem? Le dăm în cap, dar nu se poate, trebuie să rămână aşa cum este acum! Când era primărie la Nicoreşti, stăteam la coadă patru ore să plătim impozit… Păi cum să ne desfiinţeze? Acum, când ne-am pus şi noi pe picioare? S-au făcut o grămadă de când suntem comună: grădiniţa, dispensarul, şcolile, uliţele, în curând vom avea şi apă…”.
Înţelepciune de 350 de lei pe lună
La vârsta de 73 de ani, Neculai Ene Ţăpeanu, din comuna Poiana, are o pensie de 350 de lei. Spune că a lucrat „la zootehnie, 34 de ani… sortam câte 40 de miei pe noapte, dar când am băgat dosarul mi-a spus că am fost normat ca paznic, nicidecum ca un cioban”. E pensia mică? „Doamne fereşte de mai puţin!”, vine răspunsul omului.