Doi șoferi și un pasager, răniți pe contrasens

Doi șoferi și un pasager, răniți pe contrasens
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Un accident soldat cu rănirea a trei persoane și avarierea a două autoturisme a avut loc pe DE 581, la Munteni. Un tânăr de numai 19 ani, din Gohor, care se îndrepta către Tecuci, ar fi făcut o manevră riscantă de depășire. A pătruns pe contrasens, deși din față venea o altă mașină și nu a mai avut timp să se redreseze. Cele două vehicule s-au ciocnit, din impact rezultând rănirea conducătorului auto, a unui pasager din mașina sa, un tânăr cu vârsta de 19 ani, aflat pe scaunul din dreapta, precum și a celuilalt șofer, un consătean de 38 de ani. Polițiștii au stabilit că tânărul de la volan nu consumase alcool, în schimb celălalt șofer băuse puțin, aparatul etilotest arătând o concentrație de 0,08 la mie. Toți răniții au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale, polițiștii întocmind dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Citit 4003 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Septembrie 2023 03:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.