Numai câteva zeci de taximetriști gălățeni și-au rupt două-trei ore din timpul lor pentru a participa, marți, la prima zi a acțiunilor de protest organizate în circa 40 de orașe din țară și având ca scop interzicerea transportului alternativ. În aceste condiții, să vedem câți vor participa miercuri și joi, la următoarele două marșuri de protest.
Mulți "taxiști" gălățeni se plâng de concurența pe care le-o fac Uber și Bolt, dar extrem de puțini sunt dispuși să facă ceva concret pentru a-și apăra interesele. De exemplu, să participe la un protest anunțat și organizat de colegii lor. "E jale cu voi, 15 taxiuri și 7 mașini de poliție... Rușine!", este un comentariu de pe Grupul Taximetriștilor din Galați, care surprinde modul în care a arătat, marți, prima dintre cele trei zile consecutive de proteste anunțate.
Sute de taximetriști au preferat să stea pe traseu sau acasă
La ora 11,00, din parcarea din fața Universității "Danubius" au plecat în marș circa 20-25 de taxiuri, foarte puține față de așteptările organizatorilor acțiunii. Pe drum li s-au mai alăturat câțiva colegi, astfel că, atunci când coloana a ajuns în zona Trei Star, numărul mașinilor ajunsese la 40-50.
În municipiul Galați, Primăria a eliberat licențe pentru 1.024 de taxiuri. Deci, din peste o mie de potențiali participanți la protest, au venit efectiv numai vreo 50. Cam atât despre interesul pe care taximetriștii din Galați l-au arătat față de protestul făcut în numele lor. Ca o comparație, la marșul similar care a avut loc pe 20 iunie în Galați au participat 232 de taxiuri, de peste patru ori mai multe decât acum.
Chiar și în aceste condiții, conform lui Marian-Decebal Dublea, organizator al acțiunii de la Galați, vor avea loc și următoarele două marșuri de protest, anunțate pentru zilele de miercuri și joi (20 și 21 septembrie).
Se cere abrogarea legii care reglementează transportul alternativ
"Având în vedere că taxiul este utilitate publică, potrivit Legii nr. 38/2003, dorim să atragem atenția tuturor prefecturilor și Guvernului României că noi, taximetriștii, cerem unanim abrogarea OUG-ului 49/2019 și implicit a Legii 204/2019", care reglementează transportul alternativ în România, se arată într-un comunicat remis de ARIPA 18, prin președintele Daniel Mitrea, în numele taximetriștilor din orașele participante.
Așa cum "Viața liberă" a mai scris, taximetriștii sunt nemulțumiți și de alte aspecte legale. Ei spun că toate încasările brute ale celor care dețin licență de taxi sunt impozitate local, în vreme ce o mare parte din încasările brute ale Bolt și Uber pleacă spre țările-mamă ale companiilor respective. Companiile de taxi își pot desfășura activitatea doar pe raza UAT-ului pe care au primit licența, pe când cei de la Bolt și Uber pot circula fără probleme în orice localitate. La taxiuri, vechimea maximă acceptată a mașinii este de 5 ani, pe când la ride sharing se acceptă și o vechime dublă. Taximetriștii nu pot depăși tariful maxim aprobat de Consiliul Local, în timp ce platformele Bolt și Uber îl pot crește "dinamic" cât vor, în funcție de numărul mare de cereri sau de condițiile meteo nefavorabile.
"De ce noi - patru taxiuri la 1.000 de locuitori, iar ei - infinit la 1.000? Taximetria susține economia", a fost una dintre lozincile puse în geam de protestatarii din Galați.