Teste medicale şi bilete la Gulliver, de la Bogdan Ciucă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această săptămână, în Complex Siretul din Ţiglina III începe un program de consultaţii gratuite, iniţiat de deputatul conservator Bogdan Ciucă în colegiul său.

Parlamentarul a apelat la voluntariatul unor cadre medicale pentru ca gălăţenii să-şi poată  verifica tensiunea, glicemia şi să primească un sfat, în mod gratuit,  de la medici şi asistenţi medicali. Cabinetul medical instant va funcţiona chiar în cabinetul parlamentar al deputatului Ciucă.

De asemenea, tot în această săptămână, deputatul conservator le oferă copiilor şi bunicilor  din colegiul său bilete gratuite şi mijloc de transport gratuit pentru a ajunge la sala de spectacole şi a participa la Festivalul de teatru pentru copii „Gulliver”, care se desfăşoară între 25 şi 29 octombrie.

„Şi festivalul se va bucura de o audienţă pe măsura acestui eveniment care, iată, are o tradiţie, şi în acelaşi timp cred că este un lucru bun dacă juniorii din colegiul meu, împreună cu bunicii sau părinţii, vor putea să se bucure”, a declarat Bogdan Ciucă.

Citit 552 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.