Dr. Adolf Ratzka (FOTO 1): „Sunt un om normal!”
În 1999 a fost recunoscut de către revista „Time” ca fiind un vizionar european pentru noul mileniu. Dr. Adolf Ratzka s-a născut şi a crescut în Germania, utilizând un scaun rulant electric şi un ventilator din 1961, şi-a completat studiile academice la Universitatea din California, şi trăieşte în prezent împreună cu soţia, fiica şi două pisici în Stockholm.
Este cel care a introdus Mişcarea pentru o Viaţă Independentă în Suedia. L-au marcat profund cei 5 ani de viaţă într-o instituţie şi mărturiseşte că nu ar dori nimănui o asemenea experienţă. L-am întrebat cum e în prezent viaţa lui de familie:
„Suntem oameni obişnuiţi, ducem o existenţă normală, casa nu e foarte mult modificată: utilizez o rampă pentru a intra, am înălţat un pic toaleta. Avem o fiică adolescentă normală, care ne face uneori probleme”.
„Sunt un om normal, am un loc de muncă foarte interesant, călătoresc în locuri unice. Am vizitat Germania, unde mi-am revăzut prietenii şi rudele, iar zilele trecute am planificat o călătorie la Roma”.
„Şi toate acestea sunt posibile pentru că am primit resursele financiare de la guvernul suedez pentru a-mi angaja între şapte şi opt asistenţi personali. Sunt oameni pe care eu i-am ales personal, i-am antrenat, i-am învăţat să se organizeze şi pe care, dacă doresc, îi pot concedia”.
A fost şocat să afle că, peste două luni, persoanele cu handicap grav din România nu vor mai avea nici măcar propriul asistent personal:
„Cum ar putea un asistent să se ocupe de două persoane în acelaşi timp? Cineva chiar nu s-a gândit! Este imposibil ca un singur asistent social să facă totul. Se poate îmbolnăvi, are nevoie de o vacanţă! Ce se întâmplă cu weekendurile? Trebuie gândit câte ore are nevoie fiecare persoană pentru a se stabili un orar şi pentru a împărţi responsabilităţile”.
„România este faimoasă nu doar pentru Dracula sau vampiri, ci şi pentru instituţii. Ar trebui să încercăm să învăţăm unii de la alţii, să nu încercăm să lăsăm lucrurile aşa cum sunt”.
Dave Gaeremynck (FOTO 2): „Voiam să fiu parte a comunităţii”
Belgianul Dave Gaeremynck ne-a spus pe scurt povestea sa: „Am trăit într-o instituţie timp de 13 ani, apoi într-o locuinţă de grup şi tot nu am fost mulţumit de independenţă. Voiam să fiu parte a comunităţii. Şi de aceea m-am mutat în Suedia, unde am primit suport social, financiar şi material şi am devenit un membru al comunităţii”.
„Sunt o persoană independentă. Nu primesc la fel de multe resurse financiare, dar prefer această alternativă. Am studiat ceea ce mi-am dorit, am o slujbă decentă. Sunt coordonator de proiect la Institutul pentru o Viaţă Independentă, fac multe activităţi de contabilitate şi traduceri în compania proprie”.
Jacques Geurts (FOTO 3): „Ai nevoie să trăieşti în societate, printre oameni”
Jacques Geurts lucrează în prezent ca manager de proiecte al organizaţiei belgiene ADO Icarus vzw, pe care a şi condus-o mai mulţi ani. Nu este străin de realităţile româneşti deoarece colaborează cu Fundaţia „Inimă de Copil” de 5 ani:
„În privinţa serviciilor sociale din România a existat un progres mare în urmă cu 10 ani, când s-au scos copii din instituţii şi s-au integrat în familii normale, dar la ora actuală sunt dificultăţi. Ne întoarcem de unde am plecat, tăiem costurile pentru persoane cu dizabilităţi. Mă tem că toate lucrurile bune care s-au întâmplat vor fi distruse şi că mulţi adulţi şi copii vor fi nevoiţi să se întoarcă în instituţii pentru că nu vor avea bani suficienţi pentru a rămâne în familiile lor”.
„Nu este o viaţă adevărată în instituţii. Acolo persoanele cu dizabilităţi trăiesc separate de lumea reală, nu au o viaţă de bună calitate, dar ele nu ştiu asta pentru că s-au obişnuit să trăiască astfel. Pentru a fi cu adevărat un cetăţean ai nevoie să trăieşti în societate, printre oameni”.
