În România nu ar fi avut absolut nicio şansă. Ţintuit într-un scaun electric cu rotile, dependent permanent de un aparat de oxigen, având multiple dizabilităţi, dar şi alte probleme de sănătate, ar fi fost condamnat să supravieţuiască într-o instituţie sau, dacă era suficient de norocos, într-o casă cu un asistent personal pe care din ianuarie 2011 să-l împartă cu o altă persoană cu handicap.
Nu ar fi ajuns niciodată dr. Adolf Ratzka, activist, scriitor şi lector, cel care a introdus Mişcarea pentru o Viaţă Independentă în Suedia.
În România, aşa cum este organizată şi aşa cum ştim noi să acordăm asistenţă, nu ar fi avut vreo şansă nici Dave Gaeremynck, aflat, de asemenea, în scaun rulant din pricina dizabilităţilor.
Nu ar fi avut propria firmă, o diplomă universitară în economie, formare profesională ca programator, nu ar fi lucrat în domeniul creării de software contabil şi poate doar ar fi auzit de Institutul pentru Viaţă Independentă, unde este acum administrator şi coordonator de proiect.
Ce şanse să fi avut într-o ţară în care Mihaela Mihalache, mama a doi copii cu dizabilităţi, s-a luptat pentru înfiinţarea unui Centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi în Lieşti şi a primit dispreţuitoare refuzuri: „Ţine-i în casă! Lasă-i să moară că nu-s buni de nimic! Ce să caute handicapaţii lângă copiii noştri?!”…
Ce şansă să aibă într-o Românie în care Mihaela plăteşte chirie pentru aparatul de oxigen al băiatului?! O ţară în care tot mai multe primării nu mai au bani să plătească asistenţii ori însoţitorii persoanelor cu handicap?
Şoc!
Săptămâna trecută, cei doi specialişti internaţionali şi militanţi pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi s-au aflat alături de Jacques Geurts, manager de proiecte în cadrul organizaţiei belgiene „ADO Icarus vzw”, la Galaţi, pentru a participa la Conferinţa internaţională „Modele de politici sociale şi anteprenoriat social în contextul Uniunii Europene”, organizată de Fundaţia „Inimă de Copil”.
Veniţi să împărtăşească din experienţa în servicii sociale, au fost uluiţi să afle ce le pregăteşte Guvernul Boc celor 700.000 de adulţi şi copii cu certificat de handicap. Directorul executiv al Fundaţiei „Inimă de Copil”, dr. Anna Burtea, le-a spus că Guvernul vrea să reducă veniturile persoanelor cu handicap şi ale asistenţilor acestora. Mai grav, obligă două sau chiar trei persoane cu dizabilităţi grave să împartă acelaşi asistent personal:
„O legislaţie care va afecta 230.000 de adulţi şi copii cu handicap grav, va creşte considerabil numărul persoanelor care, lipsite de suport financiar, se vor întoarce în instituţii, şi va tripla sumele plătite de stat pentru asistenţă socială. Pentru fiecare persoană instituţionalizată plătim de trei ori mai mult! Ca să nu mai vorbim despre ce se întâmplă cu viaţa acestei persoane, care-i mult mai importantă”, a spus Anna Burtea.
Ce vrea Guvernul Boc?
Executivul vrea ca de la 1 ianuarie 2011, adică peste două luni, un asistent personal să îngrijească şi să supravegheze două persoane adulte cu handicap grav, altfel i se va înjumătăţi salariul. Asistentul care se va ocupa de trei persoane adulte cu handicap va primi o indemnizaţie suplimentară de 200 de lei.
Tot de la 1 ianuarie, Guvernul propune ca adultul cu handicap fără venituri să primească o indemnizaţie lunară de 340 de lei pentru handicap grav, 250 de lei pentru handicap accentuat şi 35 pentru handicap mediu, iar copilul - o indemnizaţie de 91 de lei pentru handicap grav, 68 de lei pentru handicap accentuat şi 33,5 de lei pentru handicap mediu.
CITEŞTE AICI Îngrijorare şi vot de blam la Fundaţia „Inimă de Copil”
