* Nici Primăriei dar nici locatarilor nu le pasă de Dacia uitată în faţa blocului
În România, legile proprietăţii sunt sfinte. Nu ne referim la terenurile revendicate şi pe care proprietarii de drept sau urmaşii acestora încă aşteaptă să le fie restituite, ci de proprietatea asupra maşinii, de pildă. Asupra maşinii Dacia, din imaginea alăturată.
Această proprietate – căci cu siguranţă ea aparţine cuiva – nu a fost şi nu va fi niciodată pusă sub semnul întrebării de cineva. Fie că acel cineva ar putea reprezenta o instituţie de protecţia mediului – dat fiind că maşina zace pe o bucată de teren care, la origine, a fost „spaţiu verde” -, fie că acel cineva ar putea reprezenta autoritatea locală – având în vedere că aceeaşi maşină ocupă domeniul public, lucru ce poate fi lesne sancţionat de autoritatea locală, conform Legii 421/2002.
Nu, maşina din imagine va rămâne de-a pururi acolo, în faţa blocului, îngropându-se, pe an ce trece, mai mult în glod – singurul indiciu al vechimii abandonului pe domeniul public. Este adevărat, nu ştim cui aparţine maşina respectivă. Poate că nu aparţine unui om în putere care se laudă cât este de gospodar, arătând, demonstrativ, centrala termică, ori gresia şi faianţa din apartament, dar ignorând, suveran, ruşinea din faţa blocului.
Poate că maşina îi aparţine unui bătrân sau unui cetăţean bolnav şi sărac, o persoană care nu mai are resurse financiare pentru a vinde Dacia la fier vechi. Oricum ar fi, existenţa maşinii înglodate în pământul din faţa blocului nu le face cinste locatarilor din imobil, nişte oameni cărora, evident, le place curăţenia şi civilizaţia – dovadă starea excelentă a clădirii…
Aşadar, dacă Primăria nu a reuşit, în zece ani de când există legislaţie în acest caz, să ridice respectiva maşină de pe domeniul public, măcar locatarii blocului respectiv ar fi putut face ceva pentru a pune capăt acestui spectacol trist al nepăsării…
