O grămadă de cuvinte țigănești "colorează" vocabularul limbii române
Mișto, nasol, baftă, ciordeală, puradel, baragladină, gagiu, mardei etc., extrem de des folosite în limbajul curent.
Substantivul și familia lui de cuvinte care m-au frapat cel mai tare au rădăcina rromani în bulan.
Să vedem care sunt sensurile:
- bulan (1) - baston din cauciuc din dotarea individuală a polițiștilor, cu rol de "aplicator al legii și disciplinei", ca în "mi-a bulit polițaiul un bulan pe spinare";
- bulan (2) - picior frumos de femeie, ca în "mamă, ce bulan mișto are gagica!";
- bulan (3) - noroc, ca în "are ăsta un bulan la barbut!...";
- bulangiu (1) - homosexual, ca în "se arde în bulan";
- bulangiu (2) - rău, meschin, ca în "bă, bulangiule, de ce nu-mi dai mardeii înapoi?".
Dacă utilizarea corectă a cuvântului se explică în cazul bulangiu, restul sunt departe de origine, pentru că bulan înseamnă, pe țigănește, cur.
