Durata curselor cu trenul de la Galaţi la Bucureşti va fi mai scurtă cu până la 30 de minute din decembrie, atunci când va intra în vigoare noul mers al trenurilor, anunţă CFR Călători. „Din 11 decembrie, când este programată modificarea mersului trenurilor, călătoriile cu trenurile Intercity în relaţia Galaţi - Bucureşti vor fi cu 30 de minute mai scurte, durata unei curse urmând să scadă de la patru ore şi nouă minute, cât este acum, la trei ore şi 40 de minute (atât cât fac microbuzele care merg spre Capitală, n.r.). Tot din 11 decembrie, călătoriile cu trenurile Rapid şi Accelerat în relaţia Galaţi - Bucureşti via Făurei/Buzău vor fi cu 15-20 de minute mai scurte”, a declarat, ieri, directorul Centrului Comercial de Călători din Galaţi, Costin Ştefan.
Durata călătoriilor va scădea deoarece trenurile vor putea circula cu viteze mai mari în urma ridicării restricţiilor de viteză pe anumite tronsoane, vor avea mai puţine vagoane şi, deci, o viteză de pornire mai mare, dar şi pentru că nu vor mai opri în unele staţii de pe traseu. „Trenurile Intercity din relaţia Galaţi - Bucureşti, de exemplu, nu vor mai opri la Urziceni”, a precizat Costin Ştefan.