Noile tarife ale biletelor și abonamentelor de călătorie cu Transurb au intrat în vigoare de marți, 1 aprilie 2025, fără ca autoritățile să binevoiască să anunțe majorarea cu 40 la sută. Oamenii se tot întrebau dacă nu e, totuși, „păcăleală”. Aveau să se convingă despre realitate la cabinele de bilete - puține, câte au mai rămas - unde au fost afișate noile tarife, percum și pe site-ul operatorului de transport. La automatele de bilete, noul tarif de 3,50 lei era cât se poate de clar.
Reamintind că am fost primii care am anunțat atât propunerea de scumpire a călătoriei cu Transurb, cât și aprobarea și aplicarea ei de la 1 aprilie, dăm cuvântul unei cititoare care ne-a transmis la redacție un amplu mesaj în care - cu experiența utilizatorului (de-o viață) al transportului public - analizează situația transportului public local: „Noi, cei care depindem de transportul în comun, cei care plătim corect bilet/ abonament pentru călătorie, noi, care practic susținem acest serviciu, putem avea măcar dreptul la opinie referitoare la condițiile de transport? Că prețul, oricum, se stabilește doar... aritmetic și atât”, spune gălățeanca.
„Este ușor de hotărât «din pix», fără să fii utilizator de mijloace de transport în comun, că singura metodă de rentabilizare este scumpirea biletului. Cei care analizează și propun măsurile de rentabilitate a transportului în comun ar trebui să aibă obligatoriu în fișa postului «să meargă obligatoriu minim o lună» cu autobuze/ tramvaie, la ore diferite din zi și apoi să tragă concluzii. Eficiența economică este raportul dintre rezultatele obținute în activitatea economică și eforturile depuse. De fiecare dată, singura metodă de atins eficiența este creșterea tarifului la bilet/ abonament?!
Trebuie evidențiate și următoarele FAPTE, adică aspecte reale:
1. Au fost eliminate destule trasee, tot pentru eficienţă (?!). Exemplu: din stația Piața Energiei au fost scoase trei trasee care asigurau legătura cu orașul, respectiv 18, 22 și 17. Acum singurul traseu care asigura legătura spre centru, licee - facultăți și gară-port, este 11. Este insuficient un singur traseu pentru acest punct nodal. Cine a gândit această «economie» nu circulă prin oraș deloc, posibil nici cu transportul în comun vreodată.
2. Sunt un cetățean corect, eu îmi cumpăr bilet/ abonament/ portofel electronic, validez biletul la fiecare călătorie, dar mă uit în jur și văd de fiecare dată (indiferent de ora la care călătoresc), că printre călători o proporție între 33-50 la sută nu plătesc călătoria, adică nu vizează bilet/ abonament la aparat. S-au desființat microbuzele maxi-taxi, în numele rentabilității și eficienței. În maxi-taxi, toți călătorii plăteau! În autobuz/ tramvai/ troleu suntem minoritari cei care plătim și din când în când se scumpesc biletele, doar să acopere cheltuielile firmei!
3. În foarte rarele ocazii în care se fac «controale» în autobuz, este zero eficiență: când observă urcarea controlorilor, cei fără bilet coboară instant; controlorii au găsit elevi cu abonament (gratuit), dar nevizat la urcare, nu le-au zis nimic... Eu eram student în Iași, bursier (cu medie mare pentru bursă) și plăteam jumătate de tarif la abonament la tramvai. Acum li se dă gratuit acest abonament anual oricăror elevi (ar trebui o minimă condiționare de medie la învățătura sau număr de absenţe), se plimbă la mall și le este lene să valideze.
Controlorii «nu observă» boschetarii, nespălații, recalcitranții ș.a., care călătoresc gratuit bine-mersi alături de noi, cei care punem dimineața ceasul să sune şi lucram pe un salariu mic, din care plătim, totuși, corect, călătoria cu autobuzul.
E cam ca la Asociația de locatari: rău-platnicii nu plătesc apa, dar nu se iau măsuri contra lor, ci îi pedepsim pe toți, oprind apa la tot blocul și obligându-i pe bun-platnici să-și facă branșament separat.
4. A fost redus personalul de la chioșcurile de bilete (au rămas mai puține chioșcuri, au fost montate automatele, nu comentez când/ cum merg, refuză bancnote), pe motiv că vor fi controlori mai mulți. Nu se văd controlori mai mulți, nici mai des. Iar despre eficiență: ar fi mult mai eficienți dacă ar fi însoțiți de un polițist comunitar.
5. A fost redus personalul de curățenie; au apărut mătură, găleată, mop în autobuze. Seara târziu, la capătul de linie din Micro 19 (probabil și la celelalte), înainte de ultima cursă, fiecare șofer mătură și șterge pe jos cu mopul printre scaune. În definitiv, are fișa postului de șofer (!), răspunde de siguranța călătorilor pe care îi transportă, trebuie să fie atent la mașini și la drum, îl transformați în femeie de serviciu?!
Tot ca măsură de «eficiența», nu? Oare în care orașe mai poți vedea așa ceva?!...”.