Model al familiei creştine în Parohia "Vovidenia"

Model al familiei creştine în Parohia "Vovidenia"
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ieri, întreaga creştinătate a parcurs Intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, o sărbătoare pe care Biserica Universală Creştină o parcurge de mai bine de un mileniu. „Vovidenia” este zi închinată Maicii Domnului şi ne mărturiseşte despre exemplul de credinţă, de sfinţenie şi deschidere către Dumnezeu a doi Drepţi ai Vechii Legi  - Ioachim şi Ana - părinţii trupeşti ai Maicii Domnului, deveniţi Sfinţi în Bisericile de Răsărit şi Apus. La apusul vieţii pământeşti, cei doi Drepţi au primit un dar de viaţă, Ana aducându-o pe lume pe  Maria. Drepţii Ioachim şi Ana au închinat-o pe Fecioara Maria la Templu lui Dumnezeu, gest ceresc pentru care Sfinţii Părinţi îi consideră pe cei doi model de urmat pentru familia creştină.  

Sărbătoarea de ieri de la Biserica „Vovidenia” din Galaţi, s-a bucurat de prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos şi s-a desfăşurat sub semnul unităţii şi al comuniunii familiei creştine. Slujirea Arhiereului locului a vizat acest model de sfinţenie, prin liturghisire, prin hirotonisirea a doi tineri - un preot şi un diacon - şi prin cuvântul de întărire adresat creştinilor. Referindu-se la numărul mare de familii creştine care divorţează, „în unii ani, procentul celor care divorţează fiind de 50 la sută din numărul celor care se cunună”, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a spus că „nefericirea din familiile noastre se naşte din lipsă de respect şi de cinstire a familiei creştine. O soţie umilită de soţ, o soţie necinstită de tatăl propriilor copii este cauza multiplelor nefericiri din familia creştină. Soţul care îşi necinsteşte soţia este mai vinovat decât dacă mama bătută şi umilită pleacă de acasă. Cine crede în Drepţii Ioachim şi Ana, în Maica Domnului şi Fiul său nu acceptă să-şi destrame familia”, a spus Arhiereul locului.

Cu siguranţă, unul dintre modelele de urmat din Parohia „Vovidenia”  este familia părintelui Octavian Pelin, parohul de aici, care - în ultimii ani - slujeşte împreună cu fiul, părintele Gabriel Pelin.  Cum în spatele fiecărui bărbat puternic se „ascunde” întotdeauna o femeie puternică, la fel este şi prezbitera Tudoriţa Pelin, pe care am admirat-o de atâtea ori pentru modul cum ştie a îmbina ruga Mariei cu lucrul mâinilor Martei. Calităţi pe care le-a subliniat ieri şi Arhiereul locului care a spus că „prezbitera Tudoriţa Pelin este un exemplu demn de arătat unei tinere familii de preot şi nu numai. Deşi firavă, face de ani de zile din casa preotului casă a milostivirii pentru toţi creştinii cu nevoi din parohie”.

Cunoscând zgârcenia în cuvinte de laudă a Arhiereului locului, am reţinut aceste cuvinte pentru că adeseori am surprins-o pe prezbitera Tudoriţa Pelin în mijlocul lucrătoarelor de la Aşezământul Bisericii care funcţionează de mai bine de doi ani; am surprins-o însoţindu-i pe cei doi preoţi de la „Vovidenia” în misiunile de caritate de la Spitalul CFR din Galaţi sau pregătindu-se de oaspeţi la 24 ianuarie, când România sărbătoreşte Unirea de la 1859, această biserică fiind ridicată cu concursul Domnului Alexandru Ioan Cuza.

Pregătiri au fost şi în aceste zile, când în parohie s-au adunat câteva zeci de creştine şi au asigurat peste 500 de pachete de alimente pentru creştinii prezenţi la rugăciune, pentru oaspeţi şi pentru pacienţii Spitalului CFR, unde vor ajunge astăzi.

Citit 2841 ori Ultima modificare Marți, 22 Noiembrie 2011 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.