- Care sunt primele semne ale autismului?
Autismul infantil este rar diagnosticat înaintea vârstei de 3-4 ani pentru că fizic nu există diferenţe vizibile între un copil cu autism şi unul fără. Diferenţele ce pot duce la identificarea unor posibile comportamente caracteristice autismului sunt comportamentale. În primul an de viaţă copilul care are autism nu exprimă prin comportamentul său bucuria prezenţei mamei sau disconfortul lipsei acesteia. Apatic, nu întinde mâinile pentru a fi luat în braţe, nu răspunde zâmbetului mamei sale, nu are nevoie de atenţie şi nu îşi exprimă printr-un comportament variat disconfortul unui scutec ud sau faptul că este flămând.
Odată cu vârsta, un copil cu autism va avea un limbaj sărac şi o vorbire redusă. Refuză interacţiunea cu cei din jur, atingerile afective precum îmbrăţişările. Va avea preocupări inadecvate şi diferite de ceilalţi copii. De exemplu ar putea să-şi alinieze jucăriile, să învârtă roata unei maşini, să pună şi să scoată capacul unei cutii ori să studieze atent vârful unui creion foarte mult timp în loc să le utilizeze. Semne ale autismului pot fi şi un contact vizual redus, mişcări repetitive ale corpului sau concentrarea atenţiei timp îndelungat asupra unei părţi a corpului, faptul că nu se orientează când e strigat pe nume, nu foloseşte degetul arătător atunci când indică, mersul pe vârfuri sau faptul că nu pune întrebări ca alţi copii.
Lista poate continua însă important este ca atunci când comportamentul unui copil ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte interacţiunea cu cei din jur şi cu mediul înconjurător să se consulte un specialist care să poată oferi un diagnostic corect evitând confuzia cu boli similare autismului: sindromul Rett, sindromul Asperger.
- Ce înseamnă pentru un părinte a avea un copil autist?
În primul rând trebuie să ştim că aproximativ 25 la sută dintre copiii cu autism nu prezintă şi handicap mintal. Ce înseamnă un copil autist? Înseamnă un COPIL. Un copil care are şi alte nevoi în plus faţă de ceilalţi copii. Părintele va avea nevoie de mai multe resurse decât părintele unui copil care nu are autism. Energia, răbdarea, echilibrul, aşteptările şi nevoile unui părinte vor fi utilizate uneori peste medie, însă şi rezultatele obţinute vor fi pe măsură. Îşi va dezvolta imaginaţia şi răbdarea.
Va deveni cel mai bun şi un desăvârşit terapeut al copilului său, iar în condiţii de stabilitate şi de echilibru părintele va reuşi să asimileze situaţia sensibilă şi să se adapteze împreună cu copilul într-o lume care, la rândul ei, se va adapta părintelui şi copilului. Aş fi vrut să menţin doar nota optimistă, însă nu pot trece cu vederea peste faptul că nu toţi părinţii pot identifica resurse şi nu toţi părinţii pot să obţină un echilibru care să reflecte acceptarea unei situaţii sensibile în care este implicat copilul lor, un copil autist. Însă înainte de a lua decizii ce pot afecta radical viaţa lor şi a copilului, să evalueze opţiunile şi posibilităţile şi daca este nevoie să caute şi să solicite ajutor. Uneori cu toţii avem nevoie de ajutor şi dacă recunoaştem acest lucru viaţa poate să fie mai bună decât atunci când încercăm să ne ascundem pe noi, de noi înşine.
- Care este gândul care ar trebui să aline sufletul părinţilor care nu se pot bucura de un copil pe deplin sănătos?
Cred că în primul rând ar trebui abordată o metodă care poate să fie mai eficientă, o metodă care să stimuleze şi să ofere emoţii pozitive, o metodă care să ofere un viitor copilului, părinţilor, societăţii. Copilul autist nu este o victimă, copilul autist este un potenţial geniu. Dacă alături de emoţii, compasiune, nevoi personale, idealuri şi resurse personale adăugăm voinţă, demnitate, independenţă, concentrare, adaptare şi acceptare, avem ingredientele necesare evoluţiei şi a integrării, ceea ce va duce la o viaţă împlinită.
Vom învăţa că ne naştem diferiţi, trăim diferit, simţim diferit, însă întotdeauna vom conştientiza şi vom simţi legăturile dintre noi şi bucuria infinită şi simplă a faptului că existăm şi că ne putem bucura, chiar dacă diferit, de ceea ce este în jurul nostru. Un părinte se poate bucura de copilul lui. Bucuria se naşte odată cu copilul. Oricum ar fi. Viaţa nu poate să schimbe asta. Iar bucuria de a avea un copil este în primul rând bucuria de a oferi dragoste copilului. Să dai, înseamnă să primeşti. Iar în cazul unui copil care are autism, fiecare rezultat al muncii părinţilor va fi o bucurie în plus faţă de tot ceea ce reprezintă acel copil.
- De câte ore de terapie ar avea nevoie un copil autist pentru a-şi dezvolta maxim independenţa?
Dacă facem referire la terapia comportamentală, trebuie să ţinem cont de nivelul de gravitate la care se află acesta. Un program comportamental poate să înceapă cu un număr de 15 ore pe săptămână, ajungând până la 40 de ore pe săptămână, iar într-un interval de 2 până la 3 ani se poate ajunge în multe cazuri la succes, ceea ce înseamnă că la sfârşitul unui program de acest tip vom avea în faţă un copil ce păşeşte în normalitate. În cadrul programelor trebuie să se ţină cont şi de calitatea terapeutului şi de intervenţia permanentă a familiei.
- Cu ce gânduri şi sentimente ar trebui să înceapă un părinte terapia de recuperare a copilului cu autism?
În opinia mea, un părinte care va începe o terapie de recuperare a copilului său va trebui să devină un bun manager al resurselor materiale şi emoţionale, organizare care se va reflecta în atingerea în cât mai scurt timp a unui nivel de normalitate a copilului care se va integra în societate. Va fi nevoie de răbdare şi de abnegaţie, dragoste şi empatie. Va avea nevoie de o bună cunoaştere de sine şi a limitelor sale, fapt care va reduce numărul eşecurilor, căci acestea vor exista, şi va contribui la identificarea momentelor în care va avea nevoie de odihnă. Astfel, sentimentul împlinirii continue cu fiecare bătălie câştigată va fi încununat de sentimentul că a ajutat la crearea viitorului unui copil care va învăţa să trăiască alături de semenii săi.
