Semne care arată un abuz sexual la copil

Semne care arată un abuz sexual la copil
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* De la 15 cazuri aflate în evidenţa DGASPC în 2010, s-a ajuns la 20 în 2011 * Directoarea instituţiei susţine că numărul lor e de fapt mult mai mare şi că din cauza ruşinii ele nu ajung la autorităţi * Cum îi fereşti pe copii de abuz *

Numărul de abuzuri sexuale asupra copiilor aflate în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a crescut în ultimul anul trecut cu 33 la sută, comparativ cu 2010. De la 15 cazuri s-a ajuns la 20. Directoarea DGASPC, Manon Cristoloveanu susţine că  cifrele nu sunt atât de relevante având în vedere că numai  câteva dintre  cazuri ajung în atenţia autorităţilor: „Numărul de abuzuri  este mai mare. În mediul rural, în special, familiilor le este ruşine să apeleze la autorităţi, se preferă negocierile directe cu abuzatorul” susţine directoarea DGASPC.

Trebuie discutat deschis cu copilul  

Oricât ar părea de ciudat, cele mai multe abuzuri au loc din cauză că părinţii neglijează să discute deschis cu copiii pe această temă.

„Există în mod inexplicabil o jenă din partea familiilor să discute despre acest subiect. Copilul trebuie supravegheat la joacă, dar trebuie să fie pus în gardă şi despre lucrurile care i se pot întâmpla. Trebuie să i se spună ce înseamnă un  abuz, aşa în cuvinte pe care să le înţeleagă. Trebuie învăţat cum să se ferească, dar mai ales trebuie să-i câştigi încrederea să poată comunica cu  tine dacă are o astfel de problemă sau un semnal cât de mic. Cum poate el să te întrebe ceva când tu, ca părinte, nu ai făcut niciodată o discuţie cu el pe această temă”, enumeră Manon Cristoloveanu câteva  repere pe care orice părinte ar trebui să le aibă în vedere.

Aceasta susţine că discuţia cu copilul nu ar trebui să întârzie să aibă loc dacă acesta este lăsat de exemplu să meargă singur la şcoală: „Trebuie să ştie că nu e indicat să discute cu străinii şi nici să urce în maşinile altora. De asemenea, părintele trebuie să-i verifice cercul de prieteni, inclusiv părinţii acestora. Să nu pornească nimeni de la premisa că mie nu mi se poate întâmpla. Sunt cazuri de abuz şi asupra băieşilor şi asupra fetelor”.

Semne care trădează un copil abuzat     

Directoarea DGASPC susţine faptul că abuzurile nedepistate la timp pot crea traumatisme grave şi chiar tragedii, de aceea e nevoie ca părinţii să cunoască unele semne care pot indica aceste lucruri: „Pe baza observaţiilor psihologilor s-a făcut o listă a acestor semne: dificultăţi la mers sau la şedere, tulburări de somn, tulburări ale alimentaţiei, pierderea interesului pentru lucruri care-i plăceau, apatie, note slabe la şcoală, refuzul de a se dezbrăca în faţa părinţilor, orice semn suspect pe corp, sau şi mai grav: coşmaruri sau tentative de suicid”.

Directoarea DGASPC avertizează că nu  numai copiii din mediul rural sunt expuşi unor asemenea pericole: „Victimele abuzurilor pe care le avem noi în evidenţă provin din toate mediile sociale.”    

Citit 1875 ori Ultima modificare Vineri, 13 Ianuarie 2012 20:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.