Pentru zeci de generaţii de elevi, Maria şi Vasile Ciuchină nu sunt numai foarte buni profesori de fizică şi diriginţi sufletişti. Povestea de viaţă a directorului Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” poate fi o lecţie practică pentru cei care îşi doresc o familie minunată. Domnul profesor susţine că realizările profesionale îţi aduc satisfacţii, dar adevărata fericire, bucuria şi împlinirea, le poţi găsi numai în familie. Nimeni şi nimic altceva nu ţi le poate oferi! Argumente? Iată-le: doi copii cu cariere de invidiat - Ioana, medic la un spital din Franţa şi Elena, informatician şi finanţist, două nepoţele, patru câini superbi, două pisici alintate, porumbei campioni şi găini uriaşe. Vasile Ciuchină e vânător din tată-n fiu, dar nu se supără când vine acasă cu raniţa plină de… ciuperci.
Din studenţie în viaţă
Soţii Ciuchină au fost colegi de grupă la Facultatea de Fizică din Iaşi, iar înainte de absolvire, în 1974, s-au căsătorit. Vasile Ciuchină crede că un profesor trebuie să fie căsătorit şi părinte ca să-i poată înţelege pe elevi. Fiica mai mare glumea cu bunica paternă: “Cu tine, tata a stat numai 22 de ani, iar cu mama, aproape dublu”. Dl profesor vorbeşte la superlativ despre soţia lui, despre înţelegerea cu care i-a acceptat şi sprijinit pasiunile mâncătoare de timp şi bani - vânătoarea şi prietenii îmblăniţi şi înaripaţi. Dl profesor mărturiseşte că, la fiecare culegere de probleme publicată, profesoara Maria Ciuchină i-a fost referent şi corector.
Ioana
Când a devenit prima dată tată, Vasile Ciuchină a aflat că are băiat. A sărbătorit cu prietenii şi colegii, abia apoi a fost informat că, grăbită, asistenta de la maternitate care i-a dat vestea citise din registru cu un rând mai jos. Şi că are o fetiţă. „Şi ce dacă, nu e tot copilul nostru?!”, a exclamat la fel de fericit. Ioana a venit pe lume în primul an de căsnicie al soţilor Ciuchină. A absolvit CNVA, apoi Medicina la Iaşi, iar rezidenţiatul început la Iaşi l-a finalizat la Bruxelles. A lucrat ca medic specialist anestezie terapie intensivă la Spitalul Judeţean, apoi a fost solicitată în Franţa. „E o specializare dură, ştiţi ce se spune, anestezistul e intermediarul între Sf. Petru şi pacient”, zâmbeşte tatăl. Ioana este medic la un spital universitar din Franţa, unde transplanturile de rinichi sunt la ordinea zilei. Căsătorită cu un sociolog român, Ioana le-a dăruit soţilor Ciuchină două nepoţele, Sofia şi Anastasia. Puştoaicele, de cinci şi trei ani, vorbesc româna, ba chiar promovează tradiţiile noastre printre francezi. De 1 Martie le-au oferit colegilor mărţişoare. Pentru că unele fetiţe lipsiseră, a doua zi au întrebat dornice: da’ nu ne aduci şi nouă mărţişor?
Elena
Elena, mezina, a absolvit tot CNVA. A strălucit la matematică fiind febleţea celebrei profesoare Chiţa Popovici. A vrut să se facă profesoară de matematică, dar influenţată de părinţi a absolvit Finanţe-Bănci la Academia de Studii Economice din Bucureşti. A lucrat la firma Dumarex, unde a avut şansa de a colabora cu Dana Războiu şi Andreea Esca. Pasiunea pentru matematică şi-a spus cuvântul! Părinţii i-au suportat cheltuielile pentru a doua facultate, Matematică-Informatică. A fost a treia din promoţie şi i s-a propus să rămână asistent universitar. Tot din motive economice a preferat firmele de programare informatică, iar azi colaborează cu Comisia Europeană. Părinţii aşteaptă cu nerăbdare ca Elena şi partenerul să se aşeze la casa lor şi să-i facă şi bunici.
Tata de la catedră
Dl profesor recunoaşte sincer că, acasă, soţia a fost cea care a sprijinit activitatea şcolară a fetelor, deşi amândouă i-au fost eleve. „Oana nu a avut o notă sub şase tot liceul, dar a luat un trei la fizică. Era o problemă legată de tema de acasă - un produs vectorial cu regula burghiului - şi pentru că elevul nu se descurca i-am dat trei, apoi am pus încă un trei, şi am întrebat cine vrea să facă problema că nu voiam să continui cu trei. Oana, elevă în clasa a XI-a, a ridicat mâna. A încercat, a greşit şi i-am pus trei. Amuzată, acasă îi spune mamei «ar trebui să-l trimiţi pe tata la şcoală, la directorul adjunct, că mi-a dat un trei cam grăbit». Eu eram şi director adjunct. Soţia nu m-a pus chiar la hrană rece…. Nu cred că am greşit!”, spune gânditor tatăl. S-a mai întâmplat apoi să-l sune fetele, ajunse studente, ca să le explice noţiuni de fizică atrăgându-le, însă atenţia: „N-ai fost prea atentă la ore atunci când ţi-am explicat!”.
Vânătorul
Pasiunea pentru vânătoare este moştenită din familie. Vasile Ciuchină a fost prima dată la vânătoare cu bunicul, pe vremea când învăţa în clasele primare. Spune sincer că nu l-a atras neapărat rezultatul - vânatul, ci peisajul, bucuria de a ieşi în aer liber. Şi nu se laudă cu trofee! Elena era mai bucuroasă când venea cu ciuperci decât cu vânat. Nu de aceeaşi părere a fost Adolf, un Setter irlandez, prieten devotat, care de la al doilea foc fără rezultat începea să-l latre ca şi cum i-ar fi făcut morală! Tot de Adolf se leagă o „captură” de pomină. Era la Dunăre, după orele de curs, şi a tras foc dublu în două raţe, nimerindu-le. „Ca să-l ghidez pe Adof mai aruncam în apă o piatră, un lemn. Nu am găsit să arunc decât un galoş adus de apă. Se înserase, dar l-am văzut pe Adolf venind cu ceva în gură. Credeam că e răţoiul, dar era galoşul!”, spune vânătorul.
Prieteni fără cuvinte
Pasiunea pentru vânătoare merge mână în mână cu dragostea pentru câini. Soţii Ciuchină tocmai s-au întors din Franţa, de la fiica lor mai mare, şi n-au venit cu mâna goală, ci cu un partener perfect, din părinţi campioni, pentru Diva, căţeluşa Brac de Weimar. Fiind mai mare - opt luni - preţul de achiziţie a fost ceva mai mic, dar a devenit pe parcurs valoros. Soţii au trebuit să renunţe la avion şi să vină cu maşina. În ţară, Garou a devenit Gruia şi e încă derutat de schimbarea de limbă. Se înţelege de minune cu Moxi, un Cocker spaniol vârstnic şi cu Mioritica Lola. După cele două pisici, familia şi pasiunile dlui profesor se completează cu porumbei voiajori standard, voiajori americani, de cursă şi jucători gălăţeni plus cu nişte găini din rasa Orpington. Porumbei creşte de când era în clasa a doua, iar anul trecut, la expoziţia de la Galaţi, a fost campion la Voiajor Uriaş American, iar două găini au luat punctaj maxim. Când era în examene, soţia urmărea porumbeii şi astfel a obţinut performanţe remarcabile. Profesorul recunoaşte că pasiunile lui cer timp, bani şi obligaţii, dar „când ajung acasă şi văd cât se bucură, câtă atenţie îmi dau, îmi creşte inima”. Este însă decis să reducă efectivul de 120 de porumbei pentru că fratele, medic veterinar, e dornic să încerce pasiunea înaripată.
Secretul
Pentru final, dacă E=mc² i-am cerut fizicianului formula fericirii în căsnicie. Dl profesor ne-a spus că sunt parametri prea mulţi pentru o formulă. Dar că importante sunt cunoaşterea, înţelegerea, o doză de disponibilitate pentru comunicare, ideea de a construi şi a face ceva. Un sfat pentru tineri: „Nici să nu aştepte prea mult şi să nu fie prea pretenţioşi pentru că nişte lucruri se realizează mai uşor şi oarecum mai simplu în comun. Dar nici să se arunce aproape iresponsabil cu capul înainte în căsnicie. Să fii bunic tânăr este o bucurie deosebită şi merită să ţi-o asiguri. Copiii îţi umplu viaţa şi îi dau un sens”. Corect.
