Bolnav în ţara nimănui - Câtă „mâncare bună” poţi avea de 4 lei pe zi?

Bolnav în ţara nimănui - Câtă „mâncare bună” poţi avea de 4 lei pe zi?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Din cauza fondurilor insuficiente destinate achiziţionării de alimente, pacienţii internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi primesc hrană în valoare de doar 4 lei pe zi. Acest lucru, despre care s-a scris mai pe larg în numerele trecute ale ziarului nostru, se întâmplă în condiţiile în care alocaţia minimă pentru un pacient, stabilită de Ministerul Sănătăţii, este de 7 lei.

„La începutul anului alocaţia de hrană pentru fiecare bolnav a fost de 4 lei. Cu toate acestea, mâncarea din Spitalul Judeţean este mult mai bună acum, faţă de trecut. Acest lucru poate fi confirmat şi de bolnavii internaţi aici. Practic, nu mai avem de a face cu situaţii în care mâncarea trimisă în saloane să se întoarcă neatinsă la cantină”, ne-a declarat dr. Călina Lazarovici, managerul acestei instituţii sanitare.

Mai mulţi pacienţi, aceeaşi cantitate de mâncare

În contractul încheiat între Spitalul Judeţean şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, pentru primele nouă luni ale anului în curs, este prevăzută asigurarea hranei pentru un număr de 3700 de pacienţi. Cu toate acestea, în spital se află internaţi zilnic aproximativ 4100 de bolnavi. De aici reiese faptul că mâncarea destinată hrănirii celor 3700 de pacienţi trebuie să fie împărţită la 4100 de guri.

Fonduri suplimentare din donaţii şi sponsorizări

„Fiind un spital de urgenţă, nu putem calcula numărul exact al pacienţilor pe care îi avem. Oricum, principiul după care ne ghidăm este acela de a nu refuza niciun pacient. Mai avem fonduri din donaţii şi sponsorizări, însă acestea sunt insuficiente. Sperăm ca în contractul pe care îl vom încheia cu CJAS pentru ultimele trei luni ale acestui an să includem şi restul cazurilor”, mai adaugă dr. Lazarovici.

În sprijinul celor afirmate, managerul celui mai mare spital din judeţ a făcut şi o vizită inopinată în bucătăria spitalului, însoţită de reprezentanţii presei.

În aşteptarea unor vremuri mai bune, singura opţiune viabilă a bolnavilor internaţi pare să rămână tot mâncarea adusă cu regularitate de acasă.

Citit 1506 ori Ultima modificare Joi, 08 Martie 2012 19:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.