Voluntari pregătiţi să lupte cu dezastrele

Voluntari pregătiţi să lupte cu dezastrele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Primăria Ghidigeni a cumpărat o autospecială de pompieri, a amenajat un sediu pentru serviciul voluntar de urgenţă * Comuna are şi o Ambulanţă care le poate fi de folos şi celor aflaţi şi pericol, dar şi bolnavilor imobilizaţi care vin la Galaţi periodic pentru re-evaluarea stării de sănătate *

La Ghidigeni funcţionează un Serviciu local Public Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căruia pot fi mobilizate, potrivit primarul Eugen Tăbăcaru, până la 20 de persoane. Scopul serviciului care funcţionează non-stop este acela de a asigura o intervenţie promptă, în cazul unei situaţii limită, până la sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. În timpul vizitei noastre la Ghidigeni, primarul Tăbăcaru le-a dat o alarmă falsă celor doi voluntari care asigurau permanenţa în cadrul Serviciu local Public Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. În două sau trei minute, şeful de serviciu George Bleambu îşi pusese deja cizmele de intervenţie şi se pregătea să urce la volanul maşinii de pompieri. Între timp, colegul său deschisese porţile garajului.

Dotări care permit o bună activitate

„Dacă într-adevăr ar fi fost un incendiu, aşa cum ne-a anunţat domnul primar, am fi avut şapte minute să adunăm întregul echipaj de intervenţie. În acest timp, unul dintre noi era responsabil şi cu anunţarea situaţiei la 112. Am avut şi intervenţii greu de dus la capăt şi cu incendii de prin sate, dar şi cu cele de vegetaţie, unde am lucrat cu cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. E bine că, în ultimii ani, s-a dezvoltata acest sediu în care este în permanenţă o persoană care să dea alerta în caz de nevoie. Avem maşină de pompieri şi dotări cu care să intervenim. Sigur că mereu mai este câte ceva de făcut, dar oricum dotările ne permit să ne facem treaba”, ne spune George Bleambu.

O ambulanţă de 15.000 de euro

„Ne-am cumpărat şi o ambulanţă pe care am dat 15.000 de euro, pentru situaţii de urgenţă. Dacă unui om îi este rău, măcar putem să-l preluăm şi să ieşim la întâlnire cu o maşină a Serviciului Judeţean de Ambulanţă sau a SMURD. În plus, ambulanţă ne este de mare folos şi pentru că trebuie să îi ajutăm pe cei circa 40 de locuitori din Ghidigeni care au probleme grave de sănătate şi trebuie să ajungă destul de des la comisii de re-evaluare a capacităţii de muncă şi a gradului de handicap, la Galaţi”, declară primarul Eugen Tăbăcaru.

Citit 1689 ori Ultima modificare Vineri, 09 Martie 2012 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.