Foc şi pară în judeţ

Foc şi pară în judeţ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În 2008, s-au produs 326 de incendii şi 209 arderi necontrolate la nivelul întregului judeţ, cu pagube în valoare de peste 500.000 lei. Astfel, focul a afectat 39 de operatori economici, 255 de gospodării particulare, şase instituţii, 26 de maşini, înregistrându-se şi 209 arderi necontrolate de vegetaţie uscată, mirişti sau gunoaie.

Cele 39 de incendii produse în cadrul societăţilor comerciale şi instituţiilor au provocat pagube de peste 40.000 lei. Cele şase incendii produse la instituţii au provocat pagube de 6.000 lei, unul dintre cele mai grave cazuri fiind cel de la Biserica „Sfânţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din comuna Corni (foto). Cele 255 incendii de la locuinţele particulare au produs pagube în valoare de 250.000 lei.

De ce

Din totalul celor 65 de localităţi ale judeţului Galaţi (ne referim aici la cele două municipii, două oraşe şi 61 de comune), în 2008, în 50 de localităţi s-au înregistrat incendii la gospodăriile populaţiei. Cele mai frecvente cauze au fost neglijenţa fumătorilor (la 176 incendii), focul deschis sau nesupravegheat (118), instalaţii şi aparate electrice cu defecţiuni, improvizate ori lăsate sub tensiune (79), coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi defecte, fisurate sau neizolate termic (56), acţiuni intenţionate (la 32 incendii), jocul copiilor cu focul (28) şi mijloace de încălzire improvizate sau defecte (nouă incendii).

Momente critice

Cele mai importante intervenţii întreprinse de personalul ISU, în cadrul situaţiilor de urgenţă apărute pe parcursul anului 2008, au vizat înlăturarea efectelor inundaţiilor produse în satul Toflea, comuna Brăhăşeşti, când, în urma ploilor torenţiale căzute în seara de 2 mai 2008, în partea de nord-vest a judeţului, s-a format o viitură pe pârâul Valea Boului, care a produs afectarea a unui număr de 131 de case.

A urmat, pe 22 iulie 2008, localizarea şi lichidarea unui incendiu la un grup de patru case din Galaţi.

Pe 10 iulie 2008, Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă Galaţi a intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins în pădurea de pe raza comunei Movileni.

Intervenţiile din luna august 2008 au vizat limitarea şi înlăturarea efectelor inundaţiei produse de revărsarea râului Prut în localităţile Oancea, Rogojeni şi Vădeni.

Citit 951 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.