Cum vor politicienii să crească natalitatea? Avort, doar cu avizul psihologului

Cum vor politicienii să crească natalitatea? Avort, doar cu avizul psihologului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • * România este pe primele locuri la numărul de avorturi în Europa * Sărăcia, lipsa informaţiilor, dar şi refuzul nejustificat al materialelor contraceptive se numără printre cauzele cele mai importante

Dacă noul proiect de lege care se află în dezbatere la camera deputaţilor va reuşi să fie adoptat, felul în care a fost perceput până acum avortul în România va cunoaşte unele modificări semnificative. Practic, femeile nu vor mai putea să facă o întrerupere de sarcină la cerere fără a obţine, în prealabil, avizul unui psiholog. Acesta are sarcina de a le consilia asupra riscurilor medicale şi psihologice pe care un astfel de act le implică. În momentul de faţă, avortul se realizează în urma unui acord încheiat între medicul ginecolog şi pacientă.

Consiliere psihologică opţională

Propunerea legislativă a reuşit să stârnească nemulţumiri atât în rândul opiniei publice, cât şi în cel al autorităţilor. Deşi nu a dorit să discute în niciun fel aceste aspecte, managerul Spitalului de Obstetrică – Ginecologie „Buna Vestire” din Galaţi, dr. Ana-Maria Hărăbor, ne-a informat că femeile care aleg să facă întrerupere de sarcină în această instituţie medicală au la dispoziţie doi medici specializaţi pe probleme de planificare familială şi un psiholog. „În momentul de faţă noi oferim consiliere celor care doresc. De asemenea, avem la dispoziţie şi mai multe categorii de materiale contraceptive, pe care le punem gratuit la dispoziţia femeilor. De multe ori însă, acestea refuză produsele contraceptive. Pacientele despre care considerăm că au nevoie de consiliere psihologică, sunt îndrumate către psihologul maternităţii”, ne-a explicat dr. Mariana Creţu, unul dintre medicii implicaţi în activitatea de planificare familială.

Avorturi la cerere mascate

Privind situaţia avorturilor în judeţ din ultimii ani, pusă la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, sunt câteva aspecte care ies inevitabil la iveală. Primul este acela că majoritatea întreruperilor de sarcină sunt încadrate în categoria „avort incomplet”, ceea ce înseamnă că sarcina a fost întreruptă, în majoritatea situaţiilor, de o problemă medicală. Spre exemplu, pentru anul 2010, dintre cele 1.816 de cazuri de avort, doar 90 au fost la cerere. „Aceste cifre arată clar faptul că multe femei preferă să se considere că au avortat din considerente medicale, chiar şi acolo unde nu este cazul”, este de părere dr. Valentin Boldea, directorul executiv al DSP Galaţi.

Sistem de stat vs. cabinete private

„Începând cu anul 2011, avem şi situaţia cabinetelor medicale particulare unde se efectuează avorturi. Până la sfârşitul lui 2010, proprietarii acestor cabinete nu aveau obligaţia de a ne raporta aceste date”, adaugă dr. Boldea.

Chiar şi fără o raportare însă, cifrele arată clar faptul că femeile se orientează din ce în ce mai mult dinspre instituţiile medicale de stat către cele particulare. Astfel, dacă în anul 2007 un număr de 415 femei şi-au întrerupt sarcina la cerere în spitalele şi maternităţile din judeţ, anul trecut numărul lor a scăzut de aproape 40 de ori, ajungându-se doar la 11 cazuri. În schimb, 90 de gălăţence au ales cabinetele particulare pentru a scăpa de sarcinile nedorite.

Pe primele locuri la avort în Europa

Ţara noastră ocupă unul dintre primele locuri în Europa în ceea ce priveşte întreruperile de sarcină, cu 32 de avorturi la 100 de sarcini. Între anii 1958 şi 2008, în România sau efectuat 22.178.906 de întreruperi de sarcină se arată în datele Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din cadrul Ministerului Sănătăţii. Indiferent dacă acest proiect de lege va fi adoptat sau nu, discuţiile pe baza sa au reuşit să scoată la iveală o problemă mai profundă a societăţii noastre actuale. Sărăcia, lipsa informaţiilor şi a educaţiei sexuale în şcoli, dar şi refuzul materialelor contraceptive sunt principalele motive pentru care româncele în postura de a face avort, de multe ori la vârste destul de fragede.

Citit 2618 ori Ultima modificare Vineri, 27 Aprilie 2012 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.