Autorizaţie sanitară discriminatorie

Autorizaţie sanitară discriminatorie
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Modificarea legislaţiei face diferenţe între noii proprietari de cabinete medicale şi cei care funcţionează după vechile norme *

Ultimele schimbări legislative gândite de Ministerul Sănătăţii în privinţa autorizaţiei sanitare de funcţionare au reuşit să stârnească numeroase nemulţumiri în rândul medicilor şi al celor care doresc să-şi deschidă cabinete private sau societăţi care au legătură cu sistemul de sănătate. Aceştia acuză ministerul de măsuri discriminatorii, ca urmare a faptului că sunt obligaţi să plătească o taxă pentru obţinerea autorizaţiei sanitare, în vreme ce proprietarii de cabinete care nu fac modificări în structura de funcţionare îşi pot desfăşura în continuare activitatea doar pe baza unei declaraţii gratuite pe propria răspundere, cu termen de valabilitate nelimitat.

„Noua autorizaţie sanitară se va obţine doar pe baza unui referat întocmit de experţii DSP, în schimbul unei taxe de 300 lei. Această autorizaţie va trebui vizată anual, contra sumei de 200 lei”, ne-a explicat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea, care a mai adăugat că aceşti bani sunt livraţi către Ministerul Sănătăţii.

Modificările vin după ce cu doar o săptămână în urmă oficialii din minister i-au pus pe toţi proprietarii de cabinete medicale pe drumuri, anunţând că autorizaţia sanitară de funcţionare  de tip nou este obligatorie, indiferent dacă cea veche a fost obţinută sau nu.

Citit 3761 ori Ultima modificare Luni, 07 Mai 2012 10:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.