Povestea Gabrielei, unul dintre cei 35.000 de copii din toată lumea “adoptaţi la distanţă” de familii din Italia

Povestea Gabrielei, unul dintre cei 35.000 de copii din toată lumea “adoptaţi la distanţă” de familii din Italia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Frumoasă şi ambiţioasă, Gabriela Popa spune cu mândrie că este mezina unei familii cu şase copii. Era doar o fetiţă când, în vacanţe şi zile libere, vindea ziare, alături de fraţii ei, pentru a spori bugetul familiei. N-au suferit niciodată de foame, dar nici simplu nu le-a fost!

Povestea ei a ajuns la inima unei familii din Torino şi i-a convins să o sponsorizeze. Astăzi, Gabriela se pregăteşte de bacalaureat şi visează să îmbrace halatul alb de medic sau asistentă. Are experienţă în modeling şi un titlu de miss, dar crede că acesta e deja un capitol încheiat, ca fiind neserios.

Viaţa în opt

„Suntem o familie numeroasă şi o spun cu cea mai mare mândrie şi  bucurie”, mărturiseşte Gabriela. Desigur e grozav să ai trei fraţi şi două surori, dar asta mai presupune şi inconveniente cum ar fi împărţirea unei ciocolate la mulţi copii.

„Nu pot să spun că ne-a lipsit vreodată mâncarea. Hăinuţele, însă, le primeam de la vecini, de la biserică. Vedeam la şcoală copiii cu haine frumoase, cu bani de pachet, pe când noi primeam un sandviş de acasă şi haine purtate de alţii.

Ideea de a vinde ziare a fost a fratelui meu Andrei. Lui i s-au alăturat Mihai, Ana şi apoi eu. În vacanţe, iar în timpul şcolii, sâmbăta şi duminica, ne trezeam la cinci dimineaţa, luam ziare şi ne duceam la semafor. Culmea, Poliţia îi lăsa pe cerşetori şi pe aurolaci, iar pe noi care vindeam ziare, nu cerşeam, nu!

Am vândut ziare din clasa a VI-a până în clasa a VII-a. Într-a opta, am renunţat pentru că trebuia să mă pregătesc de liceu. Cu banii câştigaţi ne-am cumpărat calculator, maşină de spălat, am pus apometre pentru că erau scumpe, erau obligatorii şi mama nu avea bani să le pună. Am pus gresie şi faianţă în baie. Plus că aveam dulciuri de care voiam, la orice oră. Ne-am luat şi hăinuţe.

Poate că îi sensibilizam pe oameni că eram mici şi ne mai lăsau un ban în plus. Mi s-a întâmplat să vină un om fără minte, să-mi spună să vin cu el că-mi dă o sută de mii. Imediat am şi cerut ajutorul unui domn. Experienţa de a vinde ziare m-a maturizat. Am cunoscut diferitele feţe ale oamenilor”, ne-a mărturisit Gabriela.

Italienii

„Fundaţia „Inimă de Copil” ne-a găsit vânzând ziare. Ne-a făcut poză şi ne-a întrebat ce e cu noi. Le-am spus că avem părinţi, şi le-am dat numărul de telefon de acasă. Au găsit o familie din Italia care să ne sponsorizeze”, ne-a povestit Gabriela.

Tânăra a făcut parte din proiectul „Susţinere la distanţă”, proiect posibil graţie colaborării dintre “Inimă de Copil, Fundaţia AVSI Italia şi Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor din Bucureşti. Soţii Sergiu, Nicoleta, cei doi băieţi, Simione şi Mateo, plus boxerul Oliver, au sponsorizat-o şase ani.

Gabrielei i-ar fi plăcut să-i întâlnească. Le-a trimis zeci de scrisori şi felicitări desenate de ea. Păstrează scrisorile şi fotografiile italienilor: „Dragă Gabriela, ştim că eşti o fetiţă drăguţă şi sârguincioasă şi suntem foarte mândri de tine. Îţi trimitem o caldă îmbrăţişare şi o sărutare”, îi scriau susţinătorii din Italia.

„Totul e posibil”

În clasa a VIII-a, părinţii Gabrielei nu aveau bani de pregătire, aşa că Fundaţia a ajutat-o cu ore suplimentare. Devenită liceană, Gabriela i-a ajutat la teme pe copiii din Centrul de Zi al fundaţiei. Tatăl, Petrache, e acum în şomaj, dar nu are stare acasă, şi-a găsit loc de muncă pe o perioadă scurtă. Mama, Săftica, e pensionară, dar s-a angajat ca femeie de serviciu la bloc, pentru a putea plăti întreţinerea. Fratele cel mare, stabilit în Italia, îi ajută.

Gabriela se pregăteşte de bac. Fizicul i-ar garanta o carieră în modeling, dar fata nici nu vrea s-audă. Cum se vede peste 20 de ani? „Visez la o curte mare în care să cultiv roşii, castraveţi, ca vara să trăiesc din grădina mea, fără chimicale, o casă modestă, copii sănătoşi, un soţ care să mă respecte, şi să lucrez în domeniul sanitar.

Celor care sunt în situaţia mea le spun să aibă nădejde, încredere în ei şi sigur vor birui. Orice se poate obţine cu muncă. Familiei din Italia îi doresc sănătate, tot binele din lume şi Dumnezeu să îi răsplătească aşa cum m-au ajutat şi ei pe mine. Mi-ar plăcea să păstrez legătura cu ei şi poate chiar să-i întâlnesc. Părinţii au ştiut să ne educe. În ziua de azi, e mai uşor să le dai bani copiilor, decât să le oferi dragoste şi sprijin”, ne-a mărturisit Gabriela Popa.

Citit 1813 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.