Nereguli şi sancţiuni la Spitalul Judeţean

Nereguli şi sancţiuni la Spitalul Judeţean
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

  • În vreme ce experţii DSP Galaţi nu au descoperit deficienţe majore în modul de funcţionare a spitalului, membrii CJAS au avut de făcut unele imputări * CJAS va reţine din plata pe care o va face către Spitalul Judeţean suma cheltuită necorespunzător pe reţete prescrise
O comisie mixtă compusă din experţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi a efectuat un control la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi, pentru analizarea modului în care s-au cheltuit banii alocaţi acestui spital. Controlul a fost cerut de Ministerul Sănătăţii şi a vizat toate spitalele judeţene din ţară. Perioada vizată a fost de la începutul anului 2011 şi până în prezent.

Tematica de control dată de minister a vizat modul în care se asigură aprovizionarea cu medicamente în cadrul spitalului, modul de funcţionare a Consiliului etic de la nivelul instituţiei sanitare şi dacă există arierate. A fost vizat, de asemenea, modul în care se respectă drepturile pacienţilor.

"În ceea ce priveşte partea de competenţă a DSP, am constatat că Spitalul Judeţean are pus la punct un plan de achiziţii de medicamente şi materiale sanitare, pe care, cu mici excepţii, l-a respectat. De asemenea, Consiliul etic al spitalului există şi funcţionează corespunzător. Cât despre arierate şi datorii, acestea nu sunt foarte mari sau foarte vechi. În general, plăţile către furnizorii de materiale sanitare şi de medicamente sunt onorate în termenele stabilite. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plata utilităţilor", a explicat dr. Valentin Boldea, şeful DSP Galaţi.

Nereguli găsite de CJAS

Dacă DSP nu a avut de făcut imputări serioase celui mai mare spital din judeţ, nu la fel au stat lucrurile cu experţii CJAS. "Raportându-ne la tematica de control dată de minister, am constatat că spitalul nu a respectat statutul reţetelor prescrise, în sensul că au existat reţete date de medicii de familie pe perioada spitalizării. Prejudiciul creat de aceste reţete depăşeşete puţin suma de 1.600 de lei. Banii vor fi reţinuţi din plata pe care o vom efectua către spital", a declarat directoarea CJAS Galaţi, farm. Olimpia Buzia.

 

Citit 1683 ori Ultima modificare Luni, 02 Iulie 2012 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.