Întârzieri la CFR din cauza caniculei. Vezi cât de târziu ajung trenurile la destinaţie!

Întârzieri la CFR din cauza caniculei. Vezi cât de târziu ajung trenurile la destinaţie!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Temperaturile ridicate duc la întârzieri ale trenurilor cuprinse între 20 şi 60 de minute, anunţă reprezentanţii Companiei Naţională de Căi Ferate CFR SA, care precizează faptul că în astfel de condiţii se impun restricţii de viteză.  

În perioada de caniculă (35 - 38 de grade în aer), temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 - 55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar, aplicată de toate administraţiile de cale ferată, precizează reprezentanţii CFR, citaţi de Mediafax.

Călătorii sunt sfătuiţi ca, în perioada de valabilitate a avertizării de caniculă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon 021/9521.

Nouă judeţe din vestul ţării se află, până vineri, sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, cu temperaturi ce pot ajunge la 39 de grade, în timp ce pentru Galaţi este valabilă o avertizare cod galben.

 

Citit 1149 ori Ultima modificare Marți, 03 Iulie 2012 13:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.