Transurb a achiziţionat 11 tramvaie la mâna a doua din Olanda
Foto: Foto: Ionatan Ţuţu

Transurb a achiziţionat 11 tramvaie la mâna a doua din Olanda
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Din toamnă, 11 tramvaie vor îmbogăţi zestrea Transurb. „Au fost achiziţionate din Rotterdam - Olanda şi sunt de produse în 1987. Am ales această soluţie pentru că nu ne permitem să cumpărăm modele noi care costă enorm, între 2 şi 2,5 milioane de euro bucata. Pare ireală suma, dar noi am primit, recent, de la Astra Arad o ofertă de tramvaie cu 1,5 milioane de euro bucata, fără nicio dotare. În funcţie de utilităţi, scaune, număr de uşi, rampă pentru persoane cu nevoi speciale, preţul ajunge până la 2,5 milioane de euro pentru un tramvai”, ne-a spus Genica Totolici, director al SC Transurb SA Galaţi.

Societatea gălăţeană de transport urban nu a mai făcut investiţii în transportul electric, ramură de viitor în ţările UE, din anul 2008, când a cumpărat 10 troleibuze, plus 30 de autobuze. „Cauza a fost lipsa fondurilor, tocmai de aceea am preferat să cumpărăm tramvaie second-hand, pentru a preveni întâmpinarea unor blocaje. Investiţia în cele 11 tramvaie a costat 5.000 de euro bucata, plus transportul. Noile tramvaie sunt într-o stare bună şi, după verificarea electronică, tehnică vor intra pe traseu, cel mai sigur în septembrie", a adăugat interlocutoarea.

Genica Totolici spune că are în planul de investiţii pe 2012 şi cumpărarea a 50 de autobuze, fiindcă parcul auto este învechit în proporţie de 60 la sută. „Mai bine de jumătate din cele 135 de autobuze sunt modele vechi, uzate şi sunt frecvent reparate. E nevoie să renunţăm la modelele Isuzu şi Cobra şi, ca să le înlocuim, vom încerca până la sfârşitul anului să cumpărăm cele 50 de autobuze printr-o rată pe doi ani”, precizează Genica Totolici.

 

Citit 3325 ori Ultima modificare Marți, 03 Iulie 2012 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.