Pe un colţ de plajă izolat, două pahare şi-o sticlă goală de şampanie răsturnate, iar la câţiva paşi, mireasa şi mirele, îmbrăţişaţi pe nisip, printre scoici şi crâmpeie de alge de mare, cu spuma valurilor împletindu-se cu spuma de voal a rochiei albe. Par doi naufragiaţi ai dragostei care-au evadat de la nuntă pentru a se bucura unul de celălalt, departe de ochii lumii. Doar clănţănitul ritmic al aparatului sofisticat de fotografiat şi indicaţiile regizorale ale celui care-i pozează de zor tulbură romantismul momentului. Nu-i decât o şedinţă foto din categoria „trash the dress”, realizată pe malul mării, la Mamaia.
Aşa ceva…!
Cu jumătate de veac în urmă, dacă nu chiar mai bine, aşa ceva ar fi fost de neimaginat! Dovadă pozele alb-negru îngălbenite ale bunicilor în ziua când „s-au luat” ori fotografiile sepia ale părinţilor şi „cuminţenia” lor. Bunica, zâmbind timid cu horbotă şi lămâiţă pe cap, bunicul, solemn şi stângaci în costumul de ginerică, singuri, alături de naşii învăluiţi ca într-o togă de uriaşele ştergare, sau înconjuraţi de alaiul de nuntă în diferite stadii de… euforie. Sau poza de nuntă a părinţilor, făcută la cel mai de fiţă studio foto al vremii, de la Spicul: mireasa având pe trena rochiei un buchet de flori artificiale sau aşezată pe un jilţ, lăsându-şi capul pe pieptul mirelui care stă în picioare? Pare de-a dreptul un trucaj fotografia în care mireasa îşi tăvăleşte rochia de nuntă pe un aşternut de frunze, în pădure, aleargă printr-un lan de floarea soarelui, zburdă printre vulcanii noroioşi sau se scaldă în mare cu mirele înţolit în costumul de ginerică! Şi totuşi „Trash the Dress” adică distrugerea rochiei de mireasă a câştigat teren şi aproape că nu mai există miri care, după nuntă, să nu aibă parte de o şedinţă foto nonconformistă, de pe urma căreia costumul şi rochia de nuntă să nu iasă smotocite şi murdărite, în cel mai fericit caz. Exact asta se petrecea în scena relatată la începutul articolului.
Salturi peste iubită
De îndată ce se deschide sezonul nunţilor, pe plajele din Mamaia sau pe străzile de pe litoral este imposibil să nu dai peste măcar un cuplu proaspăt căsătorit, venit în luna de miere la mare sau special pentru o şedinţă foto unică şi inedită. De regulă îi întâlneşti în cursul săptămânii şi văzând mireasa în rochie albă şi mirele înţolit festiv te întrebi unde-i nunta şi restul alaiului. „Trash the Dress” are loc la câteva zile după nuntă, când mirii şi-au revenit după maratonul istovitor al zilei în care au devenit oficial soţ şi soţie. Eu am nimerit peste shooting într-o zi de miercuri, pe la prânz, într-un colţ discret de plajă, îngrădit de stabilopozi, departe de şezlonguri, boxe bubuitoare şi poporul lenevind la soare. În primul cadru, mirele în costumul incomod, înota vioi printre valuri, dornic să ajungă la malul unde îl aştepta aleasa inimii. Secvenţa în care mireasa, era tolănită pe ţărm, iar mirele venea în fugă şi sărea peste trupul ei ca peste un obstacol chiar nu l-am priceput. Mai ales că ginerică era ceva mai corpolent şi nu părea prea dus pe la sală. Efortul repetat de trei ori îi dăduse un aer destul de disperat şi gâfâia de mama focului. Nici mireasa, cu rochia murată în apa mării, devenită prea grea, şi nisip în loc de sclipici, nu arăta prea fericită. Dar zâmbea la fotografie ca o vedetă adevărată. Pentru că la un „Trash the Dress”, mirii au parte de experienţa cu care sunt obişnuite vedetele la realizarea pictorialelor din reviste sau calendare.
De unde vine obiceiul?
Potrivit datelor găsite pe internet, ideea de a distruge o rochie de nuntă a fost folosită la Hollywood simbolic încă din octombrie 1998, când Meg Cummings din „Sunset Beach” a fugit în ocean, îmbrăcată în rochie de mireasă, după ce nunta ei a fost întreruptă. De atunci, stilul s-a răspândit în întreaga lume. Moda a prins şi la noi! După cum se traduce şi numele „trash the dress” - distrugerea rochiei de mireasă - implică o şedinţă foto suplimentară după nuntă, fie cu ambii miri, fie doar cu mireasa. Proaspăta soţie îmbracă din nou rochia, într-o sesiune foto cât mai nonconformistă: un lan de grâu, o pajişte, o poieniţă, o plajă, o stradă lăturalnică, o clădire ruinată, un castel medieval, o cale ferată... orice. E un soi de răzbunare a miresei pentru cura de slăbire îndurată, chinurile descoperirii celei mai potrivite rochii şi grija disperată de a o păstra intactă până la finalul nunţii. Şi dacă o lasă inima, dă-i tăvăleală prin nisip, noroi, frunze, iarbă, pietriş, funcţie de loc, pentru nişte poze cât mai artistice şi mai bune. Pentru cadrul final, rochia dezbrăcată poate rămâne atârnată pe undeva. Asta nu înseamnă că rochia nu poate scăpa totuşi întreagă din şedinţa foto şi că, odată curăţată şi aranjată, nu revine la forma iniţială. Fotografiile vor fi însă de nepreţuit!
Arta cere sacrificii
Spaţiile potrivite pentru acest pictorial depind de imaginaţia artistului foto şi de disponibilitatea mirilor. Pentru un plus de romantism poate fi aleasă o cetate sau un castel medieval. O clădire în ruine, un câmp de flori, stâncile, un ponton, sau chiar o uzină dezafectată pot fi un cadru potrivit. Dar şi o stradă poate deveni spectaculoasă: de exemplu cu mirii făcând autostopul pe autostrada vieţii! Nu aveţi bani de mare sau de munte, peste Dunăre poate fi un cadru potrivit, la Lacul Sărat sau în gară. Da, pozele cu liniile paralele mergând spre infinit dau bine în fundal, la fel şi locomotivele ruginite! Iar pentru nişte fotografii incredibile, merită să sacrifici rochia de mireasă! Decât să se prăfuiască în dulap sau s-o vinzi…
