DISCRIMINARE Tinerii din centrele de plasament vor să muncească

DISCRIMINARE Tinerii din centrele de plasament vor să muncească
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sandu Cristian Vasile s-a prezentat la redacţie, cu un dosar plin cu CV-uri în braţe spunând că atât el, cât şi alţi tineri în situaţia lui îşi doresc să muncească, doar că peste tot pe unde au încercat au fost respinşi. Cristian are 30 de ani, a crescut la casa de copii, iar în prezent locuieşte într-un centru pentru tineri, împreună cu alte 60 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani şi cu poveşti de viaţă similare cu a lui. Sunt conştienţi că nu pot sta la nesfârşit în centrul de pe Zimbrului numărul 5, că trebuie la un moment dat să-şi ia viaţa în mâini, să se integreze în societate şi să-şi întemeieze o familie.

Respinşi pe motiv că sunt de la cămin

Nu-şi doresc să ajungă pe stradă sau să trăiască din ajutor social şi să li se spună permanent că-şi merită soarta. „Nu vrem milă, vrem să muncim, să ne câştigăm banii şi să fim pe picioarele noastre”, spune tânărul. Tot el mărturiseşte că a depus CV-uri în nenumărate locuri, atât pentru el, cât şi pentru colegi de-ai lui, de la centru, doar că angajatorii le-au închis uşa în nas. „Cum văd în CV că am stat în centru de plasament, ne refuză”, adaugă Cristian. Au impresia, şi pe bună dreptate, că sunt ţinuţi la marginea societăţii şi că sunt discriminaţi din cauza gestului părinţilor de a-i abandona la cămin. Vor să li se ofere, aşadar, şansa să demonstreze că se pot descurca şi că vor să-şi depăşească condiţia. Cristian se chinuieşte din 2009 să-şi găsească un loc de muncă cu forme legale, însă fără niciun rezultat. Tânărul povesteşte că din pricina refuzurilor repetate, unii au recurs chiar şi la gesturi extreme, încercând să-şi pună capăt zilelor. „Avem noroc că dispunem de consiliere psihologică şi ne mai ridică moralul. Chiar numai ştim unde să mergem.”

În disperare de cauză, au ajuns în audienţă şi la Primărie, în mandatul trecut. Câţiva consilieri le-au promis atunci că-i vor ajuta, doar că nimeni nu i-a mai contactat vreodată. Acum tinerii cer sprijin şi la actuala conducere: „Avem rugămintea ca domnul primar să vină să stea de vorbă cu noi şi poate se găseşte o soluţie”, trage nădejde Cristian.

Citit 1914 ori Ultima modificare Luni, 05 Noiembrie 2012 22:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.