Mărirea salariilor profesorilor, încă în ceaţă

Mărirea salariilor profesorilor, încă în ceaţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sindicatele din învăţământ s-au prezentat joi, 26 februarie, la negocierile Contractului Colectiv de Muncă secţiunea a IV-a – Salarizarea.

„Iniţial am dorit să suspendăm negocierile, pentru că, deşi a promis că vine,  Ecaterina Andronescu ne-a transmis că e ocupată. Apoi a găsit timp şi s-a prezentat la negocieri, dar tot nu a reuşit să ne lămurească în legătură cu salarizarea. La fiecare întâlnire de la minister vin cu speranţe mari, pe care le îngrop acolo”, spune secretarul general al FEN, Constantin Ciosu.

Se pare că bani pentru lefuri mai mari se regăsesc pe hârtie în bugetul educaţiei, dar de fiecare dată se vine cu alte condiţionări – făcute  parcă ca să îngreuneze  punerea în practică a majorărilor.

Întâi s-au discutat de majorare în funcţie de performanţele profesorilor. Dacă sindicatele au ridicat problema că nu se pot implementa aceste criterii fără o pilotare serioasă, s-a revenit la ideea mai veche de a se elabora o lege unitară a salarizării bugetarilor.

„O astfel de lege trebuia să fie gata de doi ani, din ianuarie 2007. Nu cred ca va fi elaborată până în aprilie. În acelaşi timp, ministrul Andronescu susţine că nu există nicio ordonanţă prin care să se taie salariile de merit ale profesorilor şi premierea de 2 la sută.

Cu toate acestea, în Sibiu, Trezoreria de pe lângă Primărie a dispus ca profesorii să dea înapoi banii pe care i-au primit la aceste capitole.  Apele sunt foarte tulburi. Dacă se continuă în asemenea manieră, se va ajunge la haos în învăţământ”, spune Constantin Ciosu.

Citit 1156 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.