Haosul rutier al Galaţiului

Haosul rutier al Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Zonele negre” rutiere împânzesc oraşul * Pietonii – prima cauză a accidentelor în 2009 * Agresivitatea participanţilor la trafic * Inconştienţa la volan * Posibilă soluţie – introducerea orelor de educaţie rutieră în şcoli *

Problemele rutiere ale Galaţiului la început de an 2009? Câte nu ar fi… Să fie imprudenţa pietonilor cea care dă bătăi de cap? Sau viteza cu care circulă maşinile? Sau infrastructura?

„Aproape toate sunt pe primul loc”, răspunde fără ezitare subcomisarul Viorel Cojocaru (foto 3), din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi. Înfricoşător, nu?

Nu vor fi pasaje noi

- Care ar fi „zonele negre ale oraşului” – locurile în care se petrec cele mai multe accidente rutiere?

Scms. Viorel Cojocaru: Prima astfel de zonă ar fi strada Brăilei, urmată de strada Siderurgiştilor – de la Casa Roşie până la piaţa Energiei; aceste două zone sunt marcate, în primul rând de traversările neregulamentare. Pe Brăilei au fost desfiinţate, din fericire, potecile pavate, care facilitau traversările neregulamentare.

Din cauză că pe Siderurgiştilor, există, de pildă, diverse obiective de o parte şi de alta a străzii, oamenii traversează fără să se asigure, prin locuri nemarcate şi se produc accidente.

Urmează Faleza Superioară, un loc în care viteza este un factor determinant în producerea accidentelor. Vine apoi la rând drumul de centură.

- Nu pot fi găsite soluţii pentru strada Brăilei? Pasaje subterane, pasarele…

Scms. Viorel Cojocaru: Din discuţiile care s-au purtat cu Primăria, s-a dedus că strada Brăilei are sub ea prea multe ţevi pentru a putea fi construit un pasaj, în zona Ţiglinelor.

În ceea ce priveşte o pasarelă, aceasta este împiedicată de existenţa cablurilor de troleu. Soluţia este traversarea pe la trecerea de pietoni, pentru a nu sugruma şi mai mult traficul din zonă.

35 de poliţişti pe zi

- Cine sunt vinovaţi pentru producerea accidentelor? Şoferii sau pietonii?

Scms. Viorel Cojocaru: Datele statistice arată că, în 2008, cauzele accidentelor situează pe primul loc şoferii care nu au dat prioritate (vinovaţi în proporţie de 31 la sută), fiind urmaţi, cu 29 de procente, de imprudenţa pietonilor şi cu 20 de procente de conducătorii auto care depăşesc viteza legală.

În 2009, până acum, pietonii se fac vinovaţi în proporţie de 36 la sută de producerea evenimentelor auto, celelalte categorii fiind în urma lor.

- Are Poliţia Rutieră Galaţi suficient personal pentru o bună supraveghere a traficului?

Scms. Viorel Cojocaru: Pentru un oraş de dimensiunea Galaţiului, numărul poliţiştilor ar putea fi considerat insuficient, dar atâta este prevăzut în acest moment.

În acest moment sunt 35 de poliţişti rutieri care intervin, într-o zi întreagă, în trei schimburi, atât în oraş, cât şi în judeţ.

Recorduri negative

- Spuneaţi că, statistic pietonii sunt vinovaţi, în 2009, pentru producerea celor mai multe accidente. Dar şoferii?

Scms. Viorel Cojocaru: Moral, viteza este pe primul loc la cauzele producerii accidentelor. Într-adevăr, şi pietonii greşesc, dar, dacă s-ar circula cu o viteză mai mică, s-ar putea evita evenimentele rutiere.

În 2009 au fost amendaţi, în primele două luni, 1.405 pietoni, faţă de doar 1.068 în 2008. Dar au fost luate şi 93 de permise auto (pentru neacordarea priorităţii), cu un plus de 25 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

Miercuri, de pildă, s-a stabilit un mic record al ridicării permiselor – 13 cazuri.

- Sunt gălăţenii mai agresivi în trafic decât locuitorii altor zone?

Scms. Viorel Cojocaru: Politeţea în trafic este aproape inexistentă. În alte zone, în Ardeal, nu se circulă aşa. Există politeţe faţă de ceilalţi şoferi, faţă de pietoni.

Taximetrişti versus maxi-taxişti

- „Viaţa liberă” scrie deseori despre indivizi prinşi la volan, în trafic, deşi nu au carnet sau au autorizaţia provizorie de conducere expirată.

Scms. Viorel Cojocaru: Inconştienţi. Îşi imaginează că nu vor fi prinşi, deşi îi prindem de fiecare dată, ca dovadă ştirile care apar în ziar.

În 2009 au fost 187 de infracţiuni în care erau implicaţi şoferi care aveau permisul suspendat sau autorizaţia expirată, cu 86 mai multe decât anul trecut.

- Microbuzele şi mai ales şoferii pe microbuze continuă să îi irite pe toţi participanţii la trafic.

Scms. Viorel Cojocaru: Da, pentru că probabil nu se face o triere mai atentă a acestor conducători auto, din partea Primăriei. Ar putea să se ţină seama de antecedente, ar putea fi organizate examene care să îi verifice mai clar.

Este o mare deosebire între şoferii de pe microbuze şi cei de pe taxiuri: în general, taximetriştii sunt conducători auto corecţi, care fac meseria de ani de zile şi respectă regulile de circulaţie.

Speranţă pentru tineri

- Ce ar trebui să credem, după acest început de an? Că putem da vina pe pietoni, viteză, infrastructură?

Scms. Viorel Cojocaru: Da, toate sunt aproape la fel de importante! Infrastructura este depăşită, pietonii sunt indisciplinaţi, dar, pe de altă parte avem şi 900 de permise ridicate, 134 de băuţi la volan, 93 de şoferi care nu au dat prioritate pietonilor, 172 de tamponări, 692 de opriri neregulamentare - de 80 la sută dintre ele se fac vinovaţi şoferii de maxi-taxi -, 1.658 de amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 134 de şoferi sancţionaţi pentru că vorbesc la mobil în timp ce conduc…

- Avem soluţii?

Scms. Viorel Cojocaru: Există speranţă - pentru tineri! Ar trebui introduse orele de educaţie rutieră în şcoli, şi chiar la grădiniţe. Ar trebui ca Inspectoratul Şcolar Judeţean să întărească şi să ţină legătura cu Poliţia Rutieră. Ar trebui ca părinţii să îşi înveţe copiii cu un reflex sănătos, de a traversa doar pe verde, sau doar pe trecerea de pietoni - pentru că un copil face ce vede la părintele său.

*    *    *

(I)responsabilitate de pieton

Cazul tinerei de 29 de ani, accidentată miercuri pe trecerea de pietoni, în Ţiglina, a stârnit reacţii de indignare printre cititorii ziarului. Şoferii de microbuz sunt acuzaţi că ar circula când vor şi cum vor.

„Gălăţeanca Paula R., de 34 ani, posesoare a permisului de conducere categoria B din anul 2003, îşi conducea Fiatul pe strada Brăilei, miercuri, la ora 17,15. Şoferiţa a accidentat-o grav (fractură de gambă stânga şi de antebraţ stâng) pe Ana-Maria B., de 29 ani, din Galaţi, care traversa pe zebră, dar pe culoarea roşie a semaforului electric, în fugă şi fără să se asigure. Paula R. a fost condusă la Spitalul Judeţean Galaţi, unde i s-au luat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Scms. Viorel Cojocaru: Într-adevăr, în Galaţi sunt în jur de 700 de microbuze de călători, iar de la începutul anului şi până acum au fost date 744 de amenzi şoferilor de pe maxi-taxi (faţă de 682 de amenzi date în 2008).

Dar în cazul tinerei accidentate, care a fost lovită pe trecerea de pietoni, şoferul microbuzului nu poate fi considerat autor moral: pietonii aveau culoarea roşie la semafor.

Asta deşi un microbuz, care avea culoarea verde, se afla pe banda întâi, iar un altul încerca să îl depăşească, pe banda a doua.

Fata a fost lovită pe banda a treia, în timp ce traversa în fugă, neregulamentar.

Citit 2413 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.