Postul nu e cură de slăbire

Postul nu e cură de slăbire
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În general, postul este definit ca o perioadă de înfrânare de la mâncărurile de dulce şi de la băutură, scopul fiind unul cât se poate de nobil, întărirea puterilor sufleteşti şi trupeşti.

Sfinţii Părinţi spun că adevăratul post este o virtute, un exerciţiu de înfrânare care presupune nu numai abţinerea de la anumite alimente, cât mai ales abţinerea de la  gândurile şi faptele rele.

Ce trebuie să avem în vedere pentru a nu ne îmbolnăvi, dar şi pentru a posti cu adevărat, fără să ne abatem de la învăţătura Bisericii noastre şi fără a considera perioada aceasta ca o cură de slăbire?

Ce ne recomandă medicul?

Organismul nostru are nevoie de anumite grupe de substanţe (principii nutritive) cum ar fi: proteine, lipide, grăsimi, plus apă, săruri minerale, glucide, lipide, acizi organici, vitamine, enzime. Cu toţii ştim că cele mai multe proteine le obţinem din carne, ouă, produse lactate, în perioada postului acestea fiind obţinute din produsele vegetale - legume, fructe şi seminţe.

„Un rol important pentru buna funcţionare a organismului nostru o au proteinele, care sunt substanţe complexe formate din aminoacizi esenţiali şi care au rol în construcţia celulară, ne-a spus dr. Magdalena Moroşanu, medic primar Medicină internă, şef secţie Diabet, boli de nutriţie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Apostol Andrei» din Galaţi. Aminoacizii contribuie la sinteza enzimelor şi a celor mai mulţi hormoni secretaţi de glandele endocrine prin intermediul cărora organismul poate face faţă proceselor metabolice şi fiziologice”.

Medicul spune că în perioada postului, substanţele pe care organismul le primeşte în celelalte perioade din alimentele animaliere pot fi luate din alimentele vegetale, din legume, fructe, seminţe.

Astfel,  consumul legumelor şi fructelor în perioadele de post, pe lângă faptul că dezintoxică  organismul, uşurează tractul intestinal, dau o stare generală bună, dar aduc şi alte avantaje. Sunt cunoscute rezultatele legate de unele vindecări în cazul afecţiunilor de colon, ale sclerozei în plăci, diabet, afecţiuni cardiovasculare şi altele, afecţiuni - în mare parte - cauzate de alimentaţie, stres, sau un mod de viaţă nesănătos…

Legumele şi fructele înmagazinează multă lumină

În perioadele de post, Biserica ne recomandă legume, fructe, seminţe, verdeţuri.

Între legumele care ne furnizează o cantitate însemnată de substanţe nutritive sunt soia, bobul, fasolea, năutul, cartoful şi altele; nu trebuie uitate fructele, verdeţurile care dezintoxică organismul, îi măresc rezistenţa, „curăţă sângele” - lichidul vital, de toate toxinele.

În plus, sunt păreri potrivit cărora legumele şi fructele au o cantitate de lumină mai mare şi de aceea organismul care se hrăneşte din… lumina legumelor şi a fructelor, dar şi a rugăciunii, devine el însuşi lumină. Desigur, e vorba de mult exerciţiu şi doar Sfinţii ating acest nivel.

Isihasmul merge însă mai departe şi susţine că atunci când preparăm mâncarea, informaţiile care vin din starea noastră - mai bună sau mai rea - influenţează gustul alimentelor. În general, o stare bună, pozitivă a bucătarului se simte în gustul deosebit al bucatelor care devin mai gustoase. Încercaţi!   

„Preparatele” din soia şi E-urile

În ultimii ani, economia de piaţă vine, aparent, în sprijinul… postitorului cu fel de fel de produse din soia: şniţel, pate, caşcaval, hamburger. Ca să fie produse acestea, au nevoie însă de substanţe chimice, care dăunează. 

Avem, de asemenea, margarinele, plus sucurile aşa-zise naturale, care în realitate sunt pline de coloranţi sintetici, de E-uri, pe care medicii ne recomandă să le evităm. Însă…

„Important este pentru orice consumator să se informeze, ne-a spus Mărioara Gătej, inspector principal în cadrul Oficiului Judeţean de Protecţia a Consumatorilor Galaţi. Orice produs, inclusiv aceste preparate din soia, trebuie să conţină elemente de identificare, plus cele din care trebuie să reiasă compoziţia acelui aliment.

Desigur, toate elementele chimice e bine să fie evitate. Nu mai vorbim de termenul de valabilitate, care este important şi care trebuie să se regăsească pe eticheta oricărui produs, inclusiv a produselor de post”.

Dincolo de tentaţiile unei societăţi moderne, puse pe consum, care ne induc un mod de viaţă străin nouă, dar şi periculos pentru sănătate, noi preferăm legumele, fructele, seminţele în stare naturală.

Credem că întoarcerea la bunul obicei al bunicilor noştri, acela de a consuma, în perioadele de post şi nu numai, legumele şi fructele în stare cât mai naturală este mult mai sănătos. Şi mai aproape de învăţătura Bisericii, care ne atenţionează că postul nu este cură de slăbire, este o călătorie spirituală care se dobândeşte prin renunţarea la alimentele de dulce, la băutură, pentru a dobândi la capătul călătoriei, a postului, o stare de confort spiritual şi trupesc.

Vă veţi convinge numai dacă veţi îmbina postul cu rugăciunea, cu gândul bun şi cu fapta bună.

Citit 1531 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.