* „Florin suferea de o boală cronică şi stătea de doi ani abandonat în Spitalul de Boli Infecţioase pentru că familia lui era săracă, îi era greu să îl îngrijească şi foarte rar mama sau tatăl lui veneau să îl viziteze” * „Bogdan provine dintr-o familie cu şapte fraţi părăsiţi de părinţi când erau mici” * O fetiţă absolut deosebită este acum studentă la Facultatea de Medicină Galaţi * Fundaţia "Inimă de Copil" le-a schimbat în bine vieţile
Fundaţia „Inimă de Copil” din Galaţi a împlinit 16 ani de activitate. O vârstă frumoasă pentru o organizaţie inimoasă care nu a rămas doar un nume pe lista ONG-urilor, ci chiar s-a dedicat copiilor, tinerilor şi familiilor în nevoie. Dar cel mai bine poate vorbi despre toate acestea directorul executiv al Fundaţiei "Inimă de Copil" din Galaţi, dr. Anna Cristina Burtea.
- Fiecare inimă de copil pe care aţi luat-o în palme, căreia i-aţi şters lacrimile şi i-aţi dat speranţă, înseamnă, la scară mare, o poveste de viaţă rescrisă. Câte poveşti de viaţă deznădăjduite a rescris, în cei 16 ani de activitate, Fundaţia "Inimă de Copil"?
- Mi-e greu să vă spun câte. Foarte multe. Întrebarea aceasta face, într-adevăr, să îmi treacă prin minte în fracţiuni de secundă întreaga istorie a celor 16 ani. Au fost mii de copii, cei mai mulţi dintre ei din familii nevoiaşe, dar şi copii ai străzii, copii HIV+, copii din centre de plasament, copii cu dizabilităţi, copii din oraşe şi multe dintre satele din judeţul Galaţi dar şi din judeţele limitrofe – Brăila, Tulcea, Vrancea. Cel mai important mi se pare însă că am avut, sau am încercat mereu să avem continuitate în ceea ce facem. Adică, odată ce ai început să atingi viaţa unui copil, să schimbi ceva, trebuie să faci tot posibilul să continui acel lucru... până când acel copil are o situaţie mai stabilă, o familie mai echilibrată sau o nouă familie, continuă şcoala, se poate întoarce în societate şi poate continua o viaţă nouă şi fără ajutorul tău. Cred că ne-au caracterizat implicarea profundă, perseverenţa şi continuitatea.
- Cum a început povestea Inimii de Copil şi care au fost primele inimi pe care le-a bucurat?
- A început în 1996 cu o studentă a Facultăţii de litere din Galaţi, Daniela Ariton, care avea o inima caldă pentru copii şi o voinţă pe măsură. A strâns în jurul ei alţi 12 – 13 prieteni, oameni absolut obişnuiţi, dar cu valori morale şi creştine puternice. Şi care şi-au dorit să facă ceva, în mod concret pentru cei ce aveau nevoie disperată de ajutor. Primii copii pe care i-am ajutat au fost copii ai străzii, care atunci aveau 8, 9 sau 10 ani şi cei 25 de copii cu infecţie HIV+ care erau abandonaţi şi trăiau izolaţi în Spitalul de boli infecţioase din Galaţi.
- Nu cred că există o dovada de recunoştinţă mai emoţionantă pe lume decât atunci când cel ajutat întoarce ajutorul primit oferind, la rândul său, ajutor. Câţi dintre copiii cu nevoi - să nu le numim cazuri! - au devenit voluntari sau chiar angajaţi ai Fundaţiei?
- Foarte mulţi au venit de-a lungul timpului să ne mulţumească pentru ceea ce am făcut pentru ei, pentru modul în care viaţa le-a fost schimbată. Fie copiii deveniţi adolescenţi, fie familiile lor. O parte mult mai mică dintre ei însă au devenit voluntari – poate 20 - 30. Voluntariatul nu este un lucru obişnuit în România. Abia acum începe să se dezvolte şi să fie înţeleasă valoarea lui atât pentru cel ajutat, cât şi pentru cel ce oferă din timpul, energia sau cunoştinţele lui. Oricum au fost copii crescuţi în casele noastre care acum ne ajută în centrele de zi sau în atelierul de produse hand-made sau în strângerea anuală de fonduri de Crăciun. Este un lucru deosebit, un sentiment deosebit să vezi că aceşti tineri, unii sau chiar mămici pe care le susţinem se simt împliniţi dăruind la rândul lor, că au interiorizat o parte dintre valorile noastre.
Bogdan, de exemplu, provine dintr-o familie cu şapte fraţi părăsiţi de părinţi pe stradă şi în case de copii când erau mici. A locuit în casele noastre de când avea 12 ani, împreună cu o parte dintre fraţii lui, a mers la liceu. Acum lucrează, dar vine extrem de frecvent să ne ajute în cadrul Centrului de zi pentru copii în dificultate din Galaţi şi e un ajutor nepreţuit în taberele de vară. Doi foşti beneficiari au fost angajaţi ai noştri. Şi urmează să lucreze cu noi un al treilea.
- În cei 16 ani, care a fost povestea de viaţă care v-a impresionat cel mai mult prin dramatism şi pe care aţi reuşit să o transformaţi într-o poveste de viaţă fericită?
- Multe poveşti m-au impresionat, dar una îmi vine în mod special în minte acum. Florin era un copil liniştit, tăcut, sensibil, blonduţ şi cu nişte ochi albaştri imenşi şi gene migdalate. Avea 9 – 10 ani şi stătea de 2 – 3 ani abandonat în Spitalul de Boli Infecţioase pentru că familia lui era săracă, îi era greu să îl îngrijească şi el avea o boală cronică. Venea dintr-un sat din judeţ. Foarte rar, mama sau tatăl lui veneau să îl viziteze, iar el cel mai mult îşi dorea să se poată întoarce acasă, printre fraţii şi părinţii săi. Am făcut ca acest vis să devină posibil şi i-am susţinut familia. Nu cred că am văzut vreodată un copil mai fericit decât Florin în momentul când l-am dus acasă şi a fost convins că nu mai trebuie să trăiască în spital! M-a îmbrăţişat şi m-a privit cu nişte ochi pe care e imposibil să îi uiţi. A fost o imensă mulţumire.
- Aţi ajutat şi integrat copii nevoiaşi, copii şi tineri cu dizabilităţi de tot felul, copii şi tineri care trăiesc cu HIV-SIDA, le-aţi arătat că se poate trăi şi altfel, ce înseamnă o familie şi o vacanţă în tabăra. Care a fost cel mai emoţionant gest de mulţumire pe care l-aţi primit vreodată?
- Îmi vine în minte o fetiţă absolut deosebită pe care am ajutat-o. Este acum studentă la Facultatea de Medicină Galaţi şi lunile trecute insista să îi găsim un copil din programele noastre pe care să îl mediteze la română sau matematică, şi încearcă să îşi convingă şi prietenele să facă acelaşi lucru. În toamnă au venit două voluntare excepţionale să îşi ia la revedere înainte de a pleca la facultate, după patru ani de voluntariat. Ne spuneau că s-au simţit ca într-o familie, că au învăţat extrem de multe, că această experienţă a contribuit la formarea lor ca oameni şi uneia dintre ele i-a influenţat alegerea carierei. Plecau la facultăţi în Bucureşti şi Marea Britanie.
- Care este gândul pe care Inimă de Copil ar vrea să-l transmită părinţilor, autorităţilor, celor de care viitorul atâtor inimi de copil depinde?
- Că pot face mai mult. Sunt multe probleme sociale pe care o societate şi o comunitate mai unită le poate rezolva. Cu puţin poţi face mult - nu e doar o poveste. Şi noi le mulţumim tuturor celor care au donat sau donează pentru programele noastre şi au încredere în ceea ce facem.
Autorităţile... cred că va mai trece timp până viziunea şi strategiile în domeniul social vor exista şi vor funcţiona. Responsabilitatea autorităţilor pentru cetăţenii ce aparţin unor categorii mai puţin privilegiate, însă, este egală cu cea pentru ceilalţi cetăţeni şi implicarea lor reală poate schimba viitorul. O societate echitabilă, echilibrată este cea care încurajează integrarea şi solidaritatea socială. Implicarea autorităţilor locale la acest început de an pentru cei aproape 300 de copii pe care îi ajutăm este inexistentă. Se poate mai mult, mult mai mult. Şi este nevoie de sprijin pentru ceea ce facem.
- Să sperăm că cei care au urechi de auzit, ochi de văzut, minte de înţeles şi inimi de simţit nu vor rămâne indiferenţi! La mulţi ani "Inimii de copil" şi inimoşilor ei oameni!
Cine este Anna Burtea?
Anna Burtea este unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei "Inimă de Copil", începând să lucreze cu copiii HIV+ de la înfiinţarea acesteia. Absolventă a Facultăţii de Medicină a Universităţii Ovidius din Constanta, a ajutat iniţial ca voluntar la dezvoltarea programelor pentru copiii HIV+ în tot ceea ce privea suportul pentru îngrijirea, reintegrarea educativă şi socială a lor. Din 1997 s-a implicat, în cadrul fundaţiei, în programe pentru integrarea copiilor HIV+ şi, ulterior, a copiilor din familii în dificultate şi a copiilor cu dizabilităţi. A devenit director executiv al Fundaţiei "Inimă de Copil" din 2006. A absolvit un master în Management la Universitatea Dunărea de Jos Galaţi şi numeroase cursuri de specializare şi postuniversitare în managementul serviciilor sociale.
