- Biserica "Sfântul Haralambie" va avea duminică, 10 februarie, sărbătoarea de hram. Părintele paroh Gicu Pătraşcu şi părintele coslujitor Stelian Spânu ne aşteaptă astă seară la vecernie şi priveghere, iar mâine la Sfânta Liturghie. Biserica Sf. Haralambie este situată în apropierea Pieţei Centrale.
În Duminica a XVI-a după Rusalii vom parcurge Evanghelia înmulţirii talanţilor.
- Viaţa Sfântului Mucenic Haralambie
- Sfântul Mucenic Haralambie este cinstit duminică, 10 februarie. A slujit Domnului în veacul II creştin, fiind Episcop de Magnezia, în Asia Mică. Era plin de strălucire duhovnicească, iar vremurile de persecuţie +-au scos aceste calităţi şi mai mult în relief. În vremea sa, împăratul Septimius Severus (193-211) supărat peste măsură de zelul bătrânului episcop Haralambie, că se închină lui Hristos şi nu idolilor, dă ordin să fie prins. Luchian, mai marele cetăţii din Magnezia, a pus ostaşii să-l prindă. A fost adus la judecată omenească şi forţat de persecutori să se lepede de Hristos. „Mulţumesc vouă, fraţilor, că strunjind trupul meu vechi şi bătrân, m-aţi înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina nouă a suferinţelor pentru Hristos”, a spus Episcopul, în timp ce persecutorii i-au scos veşmintele arhiereşti şi i-au sfâşiat trupul...
Atunci mulţi păgâni - bărbaţi şi femei - au crezut în Dumnezeu. Între aceştia şi doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos. Fata împăratului, Galina, s-a botezat. Negăsind metode de constrângere, împăratul a ordonat ca Episcopul Haralambie să fie decapitat.
A sfârşit muceniceşte la 10 februarie, anul 202, pe când număra 106 ani, alte surse vorbesc de 113 ani.
Duminică, 10 februarie, sărbătoare la Biserica "Sf. Haralambie" Scris de Maria Stanciu
Maria Stanciu
Articole recente - Maria Stanciu
Duminică, 16 august, Doamna Maria Brâncoveanu întregește soborul Martirilor Brâncoveni 15 august, Adormirea Maicii Domnului Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos Icoana Maicii Domnului de la Adam a îmbrățișat gălățenii De la Biserica „Mavromol” înspre Mănăstirea „Precista”. Pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului de la Adam
Mai multe din această categorie:

