Campanie VL - Biserici istorice gălăţene: Altarul "Sf. Pantelimon" - oază de linişte în mijlocul oraşului

Campanie VL - Biserici istorice gălăţene: Altarul "Sf. Pantelimon" - oază de linişte în mijlocul oraşului
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Biserica „Sfântul Pantelimon” din municipiul Galaţi, de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 33, este cunoscută mai degrabă drept Biserica Bulgărească, deşi în fostul târg al Galaţilor nu au trăit prea mulţi bulgari. De peste un veac şi jumătate este o oază de pace în mijlocul urbei. Din 1993, aici slujeşte părintele paroh Dumitru Gheorghe, care de câţiva ani a început anevoioasa lucrare de restaurare a bisericii.

Sfinţită de Vlădica Partenie

Arhimandritul Maxim Raicovici, de etnie bulgară, a fost cel care a început lucrările edificiului. În 1860, monahul a obţinut binecuvântare pentru începerea bisericii, de la Episcopul locotenent al Huşilor, Calinic Miclescu Hariupoleos (1858-1860). Zidirea a început efectiv în 1861, relatează Moise N. Pacu, în „Cartea judeţului Covurlui”. Eliberarea unei condici de subscripţie pentru colectarea fondurilor s-a făcut cu condiţia ca biserica să fie ridicată în conformitate cu legile Bisericii Ortodoxe Române „şi cu obligaţia de a raporta Protopopiatului de Covurlui despre mersul lucrărilor; în cazuri speciale să sesizeze Centrul Eparhial de Huşi”, ne înştiinţează părintele Igor Jechiu, care a slujit la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Galaţi.

La 1890, în Galaţi trăiau 848 de bulgari, ne indică statisticile şi - cu siguranţă - efortul arhimandritului bulgar pentru ridicarea bisericii a fost susţinut şi de gălăţeni. Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” (prăznuit la 27 iulie) a fost gata de sfinţire la 1887, târnosirea fiind făcută de Episcopul Partenie Clinceni (1886-1902) al Dunării de Jos, ne spune Moise N. Pacu.

Chipuri de icoană

Stilul arhitectural al edificiului este bizantin de secol XIX, cu ceva influenţe slave, iar biserica este în formă de cruce, cu o turlă pe Pantocrator. Edificiul destul de generos ca spaţiu are altar, naos şi pronaos. Între 1910-1911 i s-a adăugat un pridvor care nu prea cadrează cu arhitectura. Zidul este din cărămidă, iar la interior edificiul nu a fost pictat niciodată.

Catapeteasma de la Biserica „Sf. Mucenic Pantelimon” a fost realizată între 1890-1891 şi părintele Dumitru Gheorghe crede că ar fi din lemn de cireş. Icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă cu chipurile Maicii Domnului, al Mântuitorului, al Sf. Ioan Botezătorul şi al Sfântului Mucenic Pantelimon - Ocrotitorul Bisericii, au fost făcute la 1886, potrivit însemnărilor. Chipurile de icoană sunt realizate de pictorul român A.C. Popovici, ne înştiinţează părintele Igor Jechiu.

Restaurări

Biserica Bulgărească a fost restaurată în 1937, când s-au realizat reparaţii generale, s-au înlocuit (la turlă) cercevelele din lemn cu altele din metal, iar culoarea pereţilor (până atunci văruiţi în alb) a devenit crem. Tot în 1937 a fost aşezată singura pictură, anume Pantocratorul de pe bolta turlei mari. Părintele Jechiu ne informează că pictura la „Pantocrator” este realizată de Gh. Th. Donev din Galaţi. În prezent, fresca este într-o stare nu tocmai grozavă. O restaurare s-a făcut şi în 1963, când vopseaua de pe pereţi a fost schimbată în albastru, cum este şi astăzi. Din cauza tasării terenului, în anii din urmă, zidirea era în mare suferinţă.

În 2008, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, părintele Dumitru Gheorghe a început lucrările de restaurare. În 2009, fosta administraţie locală a alocat pentru restaurare 30.000 de lei şi cu ce au donat creştinii a fost susţinută restaurarea subzidirii. De atunci au fost refăcute tencuielile la Altar şi naos. Lucrările merg anevoie, fiindcă 60-70 la sută din cele aproximativ 1.500 de familiile aparţinătoare sunt de pensionari...

În paralel, în două din casele parohiei, acum în stare avansată de degradare, părintele Dumitru Gheorghe speră să poată începe un centru de recuperare pentru copiii cu autism şi un centru de zi pentru micuţii săraci din zonă.

Citit 5151 ori Ultima modificare Vineri, 08 Martie 2013 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.