Elevi de la CNVA premiaţi de clubul Kiwanis Galaţi, cu prilejul Săptămânii Francofoniei
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Elevi de la CNVA premiaţi de clubul Kiwanis Galaţi, cu prilejul Săptămânii Francofoniei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Clubul Kiwanis Galaţi a acordat o bursă colectivă de 1.000 de lei elevilor a două clase de gimnaziu, coordonate de prof. Oana Botezatu, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi. Evenimentul, prilejuit de Săptămâna francofoniei, a avut loc joi (21 martie) la sediul Bibliotecii franceze „Eugène Ionesco”. Debutul acţiunii a fost marcat de un moment artistic, susţinut de Alexandra Penciu (participantă la Vocea României), alături de Iulian Costea (chitară) şi Oana Odagiu (percuţie), toţi trei elevi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” Galaţi.

Efortul elevilor, răsplătit

Copiii premiaţi sunt implicaţi în proiectul „Étudier le français á travers et pour le tourisme”, iniţiat în urmă cu doi ani de clubul Kiwanis. „Prin această bursă, dar şi prin restul activităţilor pe care le desfăşurăm dorim să stimulăm curiozitatea şi imaginaţia elevilor, astfel încât aceştia să-şi formeze un respect pentru tradiţie, patriotism şi pentru valorile culturale pe care încă le putem întâlni în jur. Proiectul are o durată de trei ani şi sperăm ca la final să putem scoate un album turistic al oraşului, pe baza muncii depuse de aceşti copii în mai multe instituţii culturale locale”, a explicat prof. Valeria Tudosă, organizatorul evenimentului şi past guvernator al Kiwanis România.

Elevilor de la CNVA li s-au alăturat şi colegi de la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, coordonaţi de profesorii Jana Andreescu şi Liliana Negoescu, precum şi de Liliana Roşcăneanu, din partea Kiwanis Galaţi. Aceştia au realizat o serie de picturi tematice legate de Săptămâna francofoniei. Acţiuni similare cu cea din Galaţi au loc şi la Brăila, Huşi şi Turnu Măgurele.

Citit 2156 ori Ultima modificare Vineri, 22 Martie 2013 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.