Foarte mulţi au preferat aparatele electrice de copt, numai ca să aibă control asupra a ceea ce pun în aluat * Totuşi, pâinea cea mai bună este cea coaptă tradiţional, ca în vatra bunicii * Lenuţa Dudu este o gălăţeancă cu suflet şi mâini de aur care a ridicat făcutul pâinii de casă la rang de artă
Recunosc că de multă vreme îmi propun să mă apuc de făcut pâine de casă, convinsă fiind de faptul că cea pe care o cumpărăm din comerţ e plină de chimicale şi a devenit otrava noastră cea de toate zilele. Am tot amânat momentul, motivându-mi că sunt prea obosită ca să mai rup din timpul şi aşa puţin care îmi rămâne pentru mine. Tipic pentru omul zilelor noastre care alege să piardă din vedere tocmai lucrurile esenţiale. Momentul de iluminare, în care m-am izbit cu fruntea de perete şi mi-a venit mintea la cap, a fost când am vrut să cumpăr o pâine cu seminţe de la unul dintre supermarketuri. Arăta proaspătă şi apetisantă, frumos aranjată în galantarele transparente. O etichetă mică-mică mi-a atras atenţia. Am numărat cu respiraţia tăiată: zece (aţi citit bine – zece!) E-uri. De a doua zi am căutat reţete pe internet şi m-am apucat de copt pâine acasă. Am fost foarte mândră de mine, până când am dat pe Facebook de Lenuţa Dudu – o gălăţeancă cu suflet şi mâini de aur – care a ridicat făcutul pâinii de casă la rang de artă. Aşa că toată munca mea de o săptămână în care m-am culcat după miezul nopţii şi am copt pâine mi-a părut pur diletantism.
„M-am apucat de copt pâine ca să nu înnebunesc”
Mi-am zis că un om care face asemenea lucruri nu poate să aibă decât un suflet frumos, cald şi îmbietor ca o pâine caldă. Şi nu am greşit. O iubeşti pe Lenuţa Dudu de la primele cuvinte pe care le schimbi cu ea. Iar povestea ei mi-a venit ca un balsam pe suflet. Există oameni pe care necazurile îi fac mai frumoşi şi mai buni!
„Mi-am dorit să fac pâine de când m-am apucat de afaceri. Dar am vrut să fie pâine sănătoasă, aşa cum am mâncat eu în copilăria mea. Am întors problema pe toate părţile şi ne-am dat seama că nu aveam nicio şansă într-o piaţă monopolizată de producători puşi pe profit, care folosesc tot felul de amelioratori ca să producă mari cantităţi în timp foarte scurt. Aşa că ne-am apucat de făcut crochete şi fursecuri. Suntem oameni modeşti, am fost simpli strungari, care timp de 30 de ani de când ne-am căsătorit am muncit ca să lăsăm ceva în urma noastră. Afacerea a fost familia mea. Şi eu şi soţul şi fata mea ne-am implicat în toată această poveste, nu ne-am făcut casă, nu ne-am cumpărat maşini luxoase, ne-am dorit să facem produse sănătoase şi să fim sprijin pentru angajaţii noştri de care ne-am simţit tot timpul răspunzători. Am investit totul în liniile de producţie. Am pornit de la bibilit manual fiecare crochetă, până la o linie automatizată, proiectată de soţul meu şi construită în Italia. Afacerile au mers bine până când a venit criza care s-a suprapus peste momentul când am achiziţionat nişte utilaje prin fonduri europene şi am făcut împrumuturi la bancă. Pentru că utilajele au venit cu întârziere, am intrat în întârzieri şi la bancă, eram în pericol să pierdem casa, îmi venea să înnebunesc. A trebuit să mă refugiez în ceva, pentru că sub toate aceste necazuri mi-am dat seama că sănătatea mea şi a familiei mele sunt lucrurile cele mai importante. Aşa am început să coc pâine, fără să mă gândesc că voi ajunge să fac din acest lucru pasiunea vieţii mele”, îşi începe povestea artista aluaturilor.
Mirosul sănătos al copilăriei
Lenuţa Dudu a fost crescută la ţară şi, aşa cum ştiu toţi cei asemenea ei, carnea se mânca în familie sâmbăta şi duminica. În rest, alimentul de bază era pâinea. Pâinea aceea coaptă în casă cu miros sănătos de grâu, despre care părinţii noştri încă mai povestesc vrăjiţi parcă de aromele acelor timpuri de poveste.
„Pentru mine pâinea coaptă în casă e lucrul cel mai sănătos, miroase a copilărie, e medicament şi pentru trup şi pentru suflet. De aceea, am început să caut pe internet cum se face pâinea, cum găseşti ingredientele cele mai sănătoase. E un principiu pe care l-am deprins de la doamna profesoară Drăguţa Georgescu, pensionată de la Facultatea de Industrie Alimentară, cea care a fost şi este sfătuitorul meu, mâncarea trebuie să fie sănătoasă, nu otravă”, se destăinuieşte Lenuţa Dudu.
Drojdia de casă – copilul familiei - va împlini doi ani în iunie
Umblând în căutarea pâinii perfecte din site în site şi din blog în blog, a descoperit-o pe Codruţa – o fată de douăzeci şi ceva de ani din Timişoara care face pâine de casă doar din apă, făină şi sare. Adică fără drojdie din comerţ, maiaua şi-a preparat-o ea acasă doar din făină şi apă. Chiar aşa se cheamă şi blogul ei – „Apă, făină şi sare”.
„Citeam şi nu-mi venea să cred ochilor. E nebună! Cum să faci drojdie din făină şi apă! Deşi am fost suspicioasă că va ieşi ceva, am urmat pas cu pas sfaturile ei de pe site, am hrănit maiaua în fiecare zi, de două ori şi după şapte zile aveam drojdia mea, preparată de mine în casă! Am păstrat-o neîntrerupt de atunci, doar din ea fac pâine. În iunie va împlini doi ani. E copilul familiei mele, pe care l-am împărţit cu prietenii şi rudele mele, cu familia mea la toate mesele la care ne-am adunat şi ne-am bucurat că suntem împreună”, curge povestea.
Pâinea bună se munceşte cu mâna şi cu sufletul
Maiaua de casă are dichisul ei. Ca să crească, trebuie făcută şi hrănită doar cu făină bio şi cu apă filtrată, pentru că clorul omoară drojdiile. „Să nu încercaţi cu apă plată, produsul e o mare vrăjeală. Am citit pe forumul Codruţei că nu le-a ieşit maiaua cu apă plată. Cea mai bună e cea din fântână, filtrată”, precizează intrelocutoarea. Aceasta ne-a mai explicat că nici sarea nu se pune în aluat la început, pentru că sarea omoară şi ea drojdiile. Se frământă doar maiaua, apa şi făina, după care se lasă în repaus 30 de minute şi abia apoi se adaugă sarea şi se frământă 4-5 minute: „Se pune într-o cutie de plastic acoperită şi se lasă până a doua zi, când îşi dublează volumul coca. Atunci se modelează şi se pune în panetoane la crescut, după care le bag în cuptor pe nişte cărămizi, pentru că nu am vatră, dar aşa iese aproape la fel. Angajaţii mei au râs când au văzut că am atâtea utilaje şi prefer să frământ pâinea cu mâna. Pâinea bună se munceşte cu mâna şi cu sufletul”.
Dacă e bună, pita îmbătrâneşte frumos
Făcută din ingrediente naturale sută la sută, dospită pe îndelete, pâinea Lenuţei miroase a grâu şi a copilăria ei. „De seara până dimineaţa, are timp să se formeze în cocă acidul lactic, care nu dă pâinii voie să mucegăiască şi care o menţine proaspătă şi o săptămână. În fabrici, nu mai are nimeni timp să lase aluatul la dospit de pe o zi pe alta, de aceea se pune droaia de aditivi. Pâinea aceasta se usucă greu şi îmbătrâneşte frumos.” Ne arată apoi aluatul făcut cu tărâţe şi seminţe de in. Ca într-o vrajă, îl împarte în două, îl modelează ca pe franzelă, îl aşează în nişte vase speciale, la crescut. Panetoanele sunt şi ele speciale, comandate de pe un site, lucrate manual de un neamţ. Atentă la toate detaliile, cu o experienţă acumulată în doi ani, fiecare pâine care-i iese din mâini este o operă de artă. Generoasă, Lenuţa Dudu împarte minunile din aluat cu prietenii şi cu rudele. Coace de drag pentru toată lumea.
De la pasiune, la un mic atelier
„Doamna Drăguţa Georgescu şi prietenele mele Mioara Ghiorghiţă şi Didina Dolea m-au susţinut foarte mult şi m-au încurajat să-mi deschid un atelier în care voi face pâine după aceleaşi principii. Nu e brutărie, e un atelier mic de pâine, unde voi avea doar două angajate şi unde voi munci şi eu. Nu ştiu ce se va întâmpla cu afacerea mea, dacă vom reuşi să plătim datoriile sau nu, dar atâta timp cât voi putea coace pâine ca să ofer şi altora şi să pot să împletesc munca cu pasiunea va fi perfect. După ce pierzi aproape tot ce ai, inclusiv unii oameni la care ai ţinut, dar care au dat bir cu fugiţii imediat ce am dat de greu, înţelegi că familia şi să-ţi păstrezi sufletul şi trupul sănătoase sunt cele mai importante lucruri”, îşi încheie povestea cea care a descoperit că suferinţa se poate vindeca cu o pâine minune.
Cum se face pâinea
Am întrebat-o pe Lenuţa Dudu care este secretul unei pâini reuşite. Şi mi-a spus fără să se codească prea mult: „Trebuie să respecţi metoda 1, 2, 3. Adică o parte maia, două de apă şi trei de făină. Sare se adaugă cam 6 grame la jumătate de kilogram de făină. Dar întotdeauna nu se pune din start că omoară drojdiile. Pentru o pâine care să miroasă a grâu eu comand făină de la moară de ţară fără aditivi. Coc de obicei vineri, că am mai mult timp şi o pun în folie în congelator. Seara o scot la dezgheţat la temperatura camerei, nu trebuie forţată, iar a doua zi avem pâine proaspătă pe masă”.
După ce i-a ieşit pâinea ca la mama acasă, a început să brodeze tot felul de reţete: pâine cu morcov, cu mazăre, cu seminţe, cu tărâţe, cu ciocolată, cu migdale. Şi-a lăsat imaginaţia să zboare, compilând informaţii de pe site-uri şi bloguri, uimindu-şi familia şi prietenii care au devenit dependenţi de „comorile” ei.
