„Iubirea se cere păzită de oarba ispită/ Cu săbii de oţel/ Şi de ea, şi de el, la fel”, aşa cânta, pe vremuri Florin Bogardo. Şi cum ar putea fi păzită mai bine iubirea decât într-un seif, dacă îndrăgostiţii şi-l permit sau, mai romantic, sub un lacăt. Vorbim despre îndrăgostiţii care încă nu au spus „Da” în faţa ofiţerului stării civile, legându-se apoi în faţa lui Dumnezeu prin verigile căsniciei - verighetele. „Lacătele iubirii” au cucerit nu doar Veneţia, Parisul, Roma sau Praga, ci şi România. În oraşe precum Cluj (Podul Elisabeta) şi Timişoara (Podul Îndrăgostiţilor), tinerii au importat acest mod de a se lega pe vecie de persoana iubită: un lacăt.
Ciorchini întregi de lacăte inscripţionate cu numele sau iniţialele celor doi iubiţi, personalizate cu inimioare zgâriate sau ştanţate, cu mesaje, împodobesc podurile de pe Canal Grande din Veneţia. Ele sunt încuiate de îndrăgostiţi veniţi aici din toată lumea să-şi mărturisească iubirea, iar cheia este zvârlită în apele lagunei, ca simbol al unei iubiri ce nu poate fi niciodată desfăcută. La fel se întâmplă şi pe Ponte Milvio din Roma, podul din Malá Strana în Praga, podul Hohenzollern din Koln, Tower Bridge din Londra, Podul Sărutului din Moscova, Pont des Arts - Paris, Ponte Vecchio - Florenţa, Brooklyn Bridge - New York. Iar în Taiwan, Seul şi China, lacătele sunt prinse pe podurile peste calea ferată, în acelaşi scop - „Love Padlocks”.
La Galaţi, e drept, pod n-avem, dar la o adică gardul de protecţie al Falezei superioare ar putea fi de folos unor îndrăgostiţi care simt nevoia să-şi pună dragostea sub lacăt, nu lacăt dragostei. Iar dacă brăilenii vor reuşi să facă podul peste Dunăre, i-am putea vizita în scop amoros. Important este, revenind la versurile lui Bogardo că „Prea multe dovezi, de virtute,/ Vrute şi avute, intr-o singura zi,/ Pot lesne să stingă, văpaia inimii!”…
