Campanie VL "Eu vara nu dorm": Unde şi cât costă să faci plajă în Galaţi

Campanie VL "Eu vara nu dorm": Unde şi cât costă să faci plajă în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă vara aceasta nu te poţi bucura de o vacanţă pe litoralul românesc, deşi eşti un împătimit al statului la soare, poţi lua în calcul şi plajele din Galaţi. Mai ieftine sau mai scumpe, mai rudimentare sau cu "pretenţii", plajele din oraş sunt deschise pentru cei care vor să lenevească pe şezlong sau pur şi simplu pe cearşaf. Mai jos am făcut o listă cu preţuri şi cu sfaturi după care să te poţi ghida în alegerea locului în care vrei să faci plajă.

De la rugină la şezlonguri şi prosoape

Prima plajă, pe care o alegem, absolut întâmplător, este cea de la "Valuri". Situată în Micro 19, după Turnul Televiziunii, locul are unele dintre cele mai mici tarife. Adulţii plătesc la intrare 6 lei, în vreme ce copiii, elevii, studenţii, militarii şi pensionarii - 4 lei. Ca să nu stai cu grija bagajelor ai la dispoziţie şi o garderobă, care costă 1,5 lei. Pentru parcarea auto, cu intrarea dinspre drumul Uzina de apă, mai trebuie plătită o taxă de 4 lei. Ce-i drept, pentru ceea ce oferă în momentul de faţă "Valurile", nici preţurile de mai sus nu sunt justificate. Bazinele arată destul de ponosite - doar unul are apă şi numai în weekend, iar leagănele şi gardurile ruginite te trimit cu gândul la un scenariu postnuclear.

În partea cealaltă a oraşului, la un kilometru de Cimitirul evreiesc, poţi alege lacul Vânători. Tarifele sunt identice cu cele de la "Valuri", dar scăldatul în lac este interzis şi nici nu există bărci de agrement. Cei care au bărci gonflabile însă le pot folosi cu încredere. Două ore de pescuit sportiv cu o undiţă costă 10 lei, în vreme ce amplasarea unui cort pentru jumătate de zi, 16 lei.

La plaja Brateş intrarea costă un pic mai mult, însă şi condiţiile sunt ceva mai bune. Un adult trebuie să plătească 10 lei. Pentru copiii de până în şapte ani intrarea este gratuită, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între şapte şi 14 ani costă 5 lei. Parcarea şi garderoba sunt gratuite. În interiorul complexului aveţi umbrele, grătare şi pavilioane în caz de ploaie.

Pentru cei cu dare de mână, în Galaţi există şi două piscine cu şezlonguri. Prima, Clubul Viva, este pe aleea  Meteo, înspre Metro. În timpul săptămânii, intrarea costă 25 de lei, în timp ce în weekend preţul creşte la 40 de lei. În aceşti bani clientul are inclus un şezlong, un prosop şi o băutură de la bar. La Priza Dunării, la Bora Bora, intrarea costă 30 de lei în timpul săptămânii şi 40 de lei în weekend. Şezlongul, prosopul şi o băutură sunt incluse în preţ.

Locuri neamenajate

Cine nu vrea să plătească intrare pentru a sta la soare are la dispoziţie şi câteva locuri neamenajate în jurul oraşului. La Dunăre, cam la un kilometru mai departe de Zătun (înspre graniţa cu Republica Moldova), este o mică plajă chiar între apa fluviului şi mica fâşie de plopi. Unii vin cât mai de dimineaţă aici pentru a prinde un loc cât mai bun, în vreme ce alţii vin şi stau zile la rând cu cortul. Atât la Brateş, cât şi la lacul Vânători, mulţi aleg să stea pe pajiştea din afara complexului. De asemenea, un loc căutat de mulţi gălăţeni este şi Siretul, aproape de intrarea în Şendreni. Pe lângă plaja Bora Bora, la Priza Dunării te poţi bronza şi pe mica plajă neamenajată. Odată o adevărată mândrie a Galaţiului, fosta livadă de pruni a Seromgalului este acum loc de plajă pentru unii dintre locuitorii cartierelor din jur. Peste Dunăre, pe un nisip destul de fin pentru un loc gratuit, este şi plaja "Cocuţa". Trecerea cu bacul costă 1,5 lei de persoană şi 18 lei pentru maşină, cu şoferul inclus.

Citit 6770 ori Ultima modificare Joi, 18 Iulie 2013 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.