Studiu cu rezultat neaşteptat: Jocul Tetris tratează "ochiul leneş"

Studiu cu rezultat neaşteptat: Jocul Tetris tratează "ochiul leneş"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O echipă de cercetători canadieni a reuşit să corecteze ambliopia la adulţi punându-i să joace Tetris. Ambliopia se manifestă prin scăderea calităţii văzului la unul dintre ochi, cauzată de unele leziuni din globul ocular, de excese sau de bătrâneţe. Mijlocul de corectare la copii constă în acoperirea ochiului puternic pentru a-l solicita pe cel leneş, metodă care însă nu funcţionează la adulţi. Ideea oamenilor de ştiinţă nu a fost de a forţa ochiul slab, ci de a realiza o colaborare a celor doi ochi. Circa 20 de persoane suferind de ambliopie au fost puse să joace Tetris, joc în care trebuie asamblate blocuri de diferite forme pe măsură ce cad. Jocul se practică de obicei pe calculator sau consolă, dar cercetătorii au recurs la vizio-căşti.

Jumătate din participanţi au jucat folosind ochiul leneş (cu celălalt acoperit - prezentare monoculară), iar cealaltă, ambii ochi, unul vizualizând doar blocurile care cad, iar celălalt doar partea de jos. După două săptămâni de exerciţii, rezultatul a arătat o ameliorare spectaculoasă în grupul al doilea, în timp ce în primul îmbunătăţirea a fost modestă. Primul grup a beneficiat apoi de noua tehnică, cu aceleaşi bune rezultate înregistrate de al doilea grup. Efectul pozitiv se explică prin reînvăţarea precisă impusă creierului, lucru care confirmă impresionanta sa flexibilitate şi capacitatea de reconfigurare. În curând vor începe teste clinice la scară mai largă, care să cuprindă şi copii.

Citit 2722 ori Ultima modificare Vineri, 26 Iulie 2013 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.