Lemnul furat, proiectul în aşteptare: Muzeul din Cavadineşti, început şi abandonat
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Lemnul furat, proiectul în aşteptare: Muzeul din Cavadineşti, început şi abandonat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul pentru înfiinţarea Muzeului Satului din Cavadineşti este în aşteptare din 2010. Comuna este recunoscută de cercetători drept una dintre puţinele aşezări de pe Valea Horincei în care tradiţia şi arhaicitatea încă se mai păstrează. Una dintre casele din Cavadineşti a fost reconstruită la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele şi a avut ca arhetip casa bunicului lui Constantin Arfire din Cavadineşti.

Proiectul urma să fie realizat cu materiale tradiţionale - lemn, nuiele, lut - şi cu sprijinul meşterilor-săteni care mai ştiu să lucreze în stil tradiţional. „Atunci, cu forţe proprii, a fost împrejmuit locul viitorului Muzeu al Satului Cavadineşti cu un gard confecţionat din lozii (salcie) împletite, o tehnică pe cale de dispariţie. În proiect, gospodăria este prevăzută cu locuinţă după un model de la mijlocul veacului al XIX-lea, din care nu lipsesc chimniţa (căsoaia cu beci), samalâcul (grajdul), coşărul pentru porumb, saiaua (adăpostul oilor) şi adăpostul pentru râşniţa şi moara de vânt”, ne explică etnologul Eugen Holban, autorul proiectului.

Din 2010, intemperiile şi indiferenţa au distrus ceea ce s-a început cu trei ani în urmă. "Lemnul a cam fost furat!", spun localnicii. „Ştim de existenţa acestui proiect, dar în acest moment nu sunt bani pentru continuarea lui”, ne-a spus sec Dănuţa Bourceanu, primarul din  Cavadineşti. Lipsa resurselor este oare o scuză, atâta vreme cât un astfel de muzeu poate fi făcut din resurse proprii? Să fi uitat ţăranul român să mai lucreze lemnul?

"Am propus o tehnică specială de lucru, în care inclusiv îmbinarea lemnelor se bazează pe cepuri de lemn de esenţă tare. Potrivit cercetărilor, la Cavadineşti, această tehnică s-a menţinut până în primul deceniu al secolului XX”, spune etnologul Holban.

Cavadineştiul este una dintre aşezările cu tradiţie şi istorie foarte veche. Pe teritoriul comunei există „Râpa Glodului”, în satul Rugineni, unde au fost descoperite „urme de locuire din Epoca Bronzului, peste care s-au suprapus alte epoci”.

Citit 2116 ori Ultima modificare Joi, 05 Septembrie 2013 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.