Începând cu 2014, ne vom putea alege singuri medicamentele

Începând cu 2014, ne vom putea alege singuri medicamentele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

“Începând cu anul 2014, va exista o normă în contractul-cadru prin care pacientul va avea posibilitatea să îşi aleagă medicamentul generic după ce va fi informat înainte de către medic”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

“În acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc, de la generic până la original, şi pacientul să decidă, să opteze. Legea de azi spune în felul următor: că, dacă mergeţi la farmacie care are contract cu CAS şi nu are medicamentul respectiv, în 24 de ore are obligaţia să vi-l aducă. Dacă nu, la reclamaţia dumneavoastră, Casa poate sancţiona acea farmacie. Deci cadru există, însă ceea ce se întâmplă sunt deficienţe de funcţionare'', a adăugat oficialul.

Dacă măsura anunţată chiar se va aplica începând cu următorul an, atunci vom avea posibilitatea de a alege între două medicamente care teoretic au aceeaşi acţiune terapeutică. Medicamentele generice sunt produse farmaceutice care care au aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă în substanţe active şi aceeaşi formă farmaceutică ca medicamentul de referinţă, la un preţ însă mai mic.

Citit 1431 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2013 14:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.