Cu cât se intervine mai repede, cu atât copilul de pe stradă va fi mai iute recuperat.
Doina Pătraşcu, şefa centrului „Irene şi Stuart”: „După un an de inhalat substanţă toxică, involuează şi psihic, dar şi fizic. Am intervenit într-un caz, am fost sesizaţi că un minor este în zona Mc Donald’s. Era denumit Dolar şi arăta ca un copil de 14 ani, însă avea 25-26 ani”.
„Problema este că noi facem şi acţiuni împreună cu poliţia, însă nu putem scormoni toate gurile de canalizare. Niciodată n-am fugit de răspundere, dar nici nu avem radare şi camere de luat vederi în fiecare familie în care se întâmplă ceva”.
Telefonul verde, gratuit – 983 - special instalat pentru a se sesiza cazurile de minori aflaţi în dificultate nu prea este luat în seamă nici de autorităţi şi nici de societate, în general.
„Dacă cineva din zonă ştie despre astfel de cazuri, chiar şi poliţia, de ce nu sesizează? Oamenii nu-i văd şi trec mai departe, vorbesc cu ei, le dau bani, dar în loc să le dea bani, mai bine le dau de mâncare, vorbesc cu ei şi sună la noi!”, spune şefa centrului.
Tania Calcan, purtătoarea de cuvânt a Protecţiei Copilului adaugă: „am avut şi un proiect denumit «nu da bani copilului străzii!». Lumea trebuie să înţeleagă că dându-i bani minorului, îl condamni să rămână în stradă”.
Opinia publică de multe ori face mai mult rău decât bine, întăreşte şi Doina Pătraşcu: „E foarte uşor să arăt cu degetul fără să intervin. Până la urmă, aceşti copii sunt ai comunităţii”.
„Am avut întâlniri la nivelul poliţiei, inclusiv la nivelul bisericii şi discutam cu preoţii parohi şi le explicam că e imposibil ca într-o parohie să nu se ştie care sunt familiile cu probleme”.
„Dar vreau să vă spun că primim apeluri cum că în faţa bisericii X sunt copii care cerşesc şi când ajungem acolo nu putem interveni, din cauza opiniei publice. Am avut situaţii în care era să fim luaţi la bătaie de oameni şi în loc să ajut copilul, trebuie să le explic celorlalţi ce se va întâmpla cu minorul şi de ce îl iau de acolo”.
