SFATUL MEDICULUI / Patru motive pentru care trebuie evitată maioneza din comerţ

SFATUL MEDICULUI / Patru motive pentru care trebuie evitată maioneza din comerţ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dovadă a faptului că suntem mari amatori de maioneze şi de alte sosuri derivate stau rafturile întregi cu astfel de produse pe care le putem găsi în fiecare supermarket. Pentru că dă un gust delicios mâncărurilor în care este adăugată, obişnuim să folosim maioneza în numeroase combinaţii. Din păcate, însă, tot mai puţini dintre noi aleg varianta făcută în casă şi preferă, din comoditate sau lipsă de timp, maioneza produsă industrial. Deşi mai „la îndemână”, o astfel de alegere vine la pachet şi cu numeroase riscuri.

Multe calorii...

100 de grame de maioneză conţin 670 de calorii, adică mai multe decât ciocolata sau alte produse de patiserie. Nici nu este de mirare dacă aruncăm o privire pe lista de ingrediente, unde vedem că trei sferturi din produs este ulei vegetal. Restul este compus din apă, zahăr, oţet, sare, ouă şi nelipsiţii aditivi alimentari (netrecuţi pe etichetă). „Prin conţinutul mare de ulei, maioneza este un produs foarte bogat în calorii, un aliment în care predomină grăsimile. Tocmai pentru că este folosită în numeroase combinaţii şi reţete culinare, maioneza poate contribui la apariţia şi dezvoltarea obezităţii, boală care pune deja mari probleme la nivel mondial. Pe lângă faptul că îngreunează activitatea fiecărui organ din corp, obezitatea duce şi la apariţia bolilor metabolice şi, mai departe, la afecţiunile cardiovasculare”, explică medicul nutriţionist Magdalena Moroşanu.

...şi colesterol

Pe eticheta borcanului de maioneză este scos în evidenţă conţinutul de 3 la sută gălbenuş de ou. Spre deosebire de albuş, această parte a oului este foarte bogată în colesterol. „Dacă are valori peste limită, odată pătruns în circuitul sangvin, colesterolul duce la formarea depozitelor de grăsimi pe pereţii interiori ai arterelor. În timp, cu cât aceste depozite se măresc, creşte foarte mult şi riscul de boli cardiovasculare”, adaugă dr. Moroşanu.

Greţuri şi vărsături

Prin conţinutul de zahăr, maioneza din comerţ este contraindicată diabeticilor. O grijă deosebită trebuie însă să aibă şi persoanele care ştiu că au probleme cu fierea, deoarece maioneza este un puternic stimulent al contracţiei vezicii biliare. Pot apărea astfel dispepsiile biliare - greţuri, vărsături, stare generală alterată etc.

E-uri ascunse

Din lista cu ingrediente (destul de lungă, de altfel) lipsesc cu desăvârşire aditivii alimentari. Fără aceştia însă nu ar fi posibil ca produsul să aibă termenul de valabilitate de peste un an.

Varianta "de casă"

Are mai puţin ulei, nu conţine E-uri şi după ce o guşti nu vei mai cumpăra niciodată maioneză gata preparată.

Ingrediente: un gălbenuş crud (sau un gălbenuş crud + un gălbenuş fiert), o linguriţă muştar, 250 ml ulei, sare şi suc de lămâie.

Preparare: Într-un bol, pui gălbenuşul crud şi, dacă vrei, şi pe cel fiert. Adaugi muştarul şi amesteci bine cu o lingură de lemn până se omogenizează. Începi să pui ulei, câte puţin, timp în care amesteci continuu în gălbenuş. Uleiul se picură încet. Se amestecă bine după fiecare linguriţă până nu se mai vede uleiul şi abia apoi se trece la următoarea linguriţă. Când maioneza începe să devină consistentă, se poate adăuga mai mult ulei. Astfel, cam după ce ai pus 20 linguriţe de ulei poţi începe sa adaugi restul de ulei cu o lingură. Amestecă neîncetat şi adaugă următoarea lingură de ulei doar când anterioara este absorbită. După ce faci de două-trei ori maioneză nu va mai fi nevoie să foloseşti linguriţa şi lingura pentru a doza uleiul, estimarea putând fi făcută din ochi. Dacă se taie (riscul e mai mare la început, până capătă consistenţă) adaugă încă o linguriţă de muştar şi amestecă rapid până maioneza îşi revine. La sfârşit, adaugă sare şi eventual un strop de suc de lămâie.

Citit 5764 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2013 17:00

2 comentarii

  • postat de pr dr mihui m.
    Joi, 26 Septembrie 2013 20:52
    95.77.107.***
    Se stie ca se doreste otravirea lenta in masa a populatiei si astfel o tara depopulata poate fi inlocuita de dusmanii ei care ravnesc de mult la Romania care are terenuri fertile si munti frumosi! Statul care e corupt si tradator si cumaparat de agentii straini nu face nimic si stie asta dar nu se vrea! Ei au bani de produse naturale dar populatia saracita tot de ei nu au si acestia vor muri primii de cancer si boli grave! SRI-ul doarme, politia sanitara doarme, toti dorm! De ce nu se interzic? Raspuns: ca sa moara cat mai multi! Feriti-va si de coca cola, fanta si tot ce e bautura artificiala! Puteti sevi ceai sau sa stoarceti fructe!
    0
    1
    Raportează
  • postat de felicia katz
    Joi, 26 Septembrie 2013 05:08
    94.159.207.***
    Ha,Ha,Ha!O lume in mare parte de puturosi,adica puturoase.Cine mai face maioneza?Eu de exemplu fac si acum.Este excelenta gustoasa,si-ti face cu ochiul.Am facut maioneza si mi-am invitat prietenii la ziua mea.Credeti ca le-a placut?Nu.Ca ei s-au invatat cu gustul din borcan.Da dependenta maioneza din comert.Mie de exemplu nu-mi place dar probabil ca eu sunt de moda veche.Cum mie nu-mi place Gerber-ul cu care sunt indopati copii de la varste fragede.S-au invatat mamicile lenese.Nu mai au legume nu mai au in casa furculite...nimic.II indoapa pe ai mici cu tot felul de tampenii si ne mai miram ca arata aia mici pufosi ca niste bulgari de zapada.
    2
    12
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.