Iulie se arată deja fierbinte, nu doar la propriu, ci şi la figurat. Combinatul se zbate între viaţă şi faliment, veste cumva aşteptată, dar care nu pică deloc mai uşor. Pentru multitudinea de oameni şi de firme a căror existenţă şi bunăstare depinde direct de acesta, dar şi pentru ceilalţi din urbe, unde banii primilor se duceau, lună de lună.
Despre Combinat, în 26 de ani de când fac eu meseria asta, s-au spus multe. A fost înjurat, blestemat, oamenii s-au bucurat că se vinde, în ciuda condiţiilor în care se întâmpla acest lucru, în ciuda banilor prea puţini care se luau pentru el. În anii care au urmat, mii de disponibilizaţi au plecat din fabrica de oţel cu plăţi compensatorii, care cu siguranţă nu i-au îmbogăţit, dar au făcut tranziţia spre o altă carieră mai uşoară. Asta pentru unii, fiindcă au existat şi cei care şi-au jucat toţi banii la jocuri de noroc şi care, nemaiavând siguranţa unui loc de muncă, nu au mai găsit calea de ieşire din impas.
Despre combinişti, cum încă le spun ceilalţi gălăţeni angajaţilor de pe platforma siderurgică aparţinând acum Grupului Liberty, se pot scrie tomuri întregi. Despre modul în care s-au reinventat, despre cum şi-au găsit un alt rost după plecarea din siderurgie sau despre cum, dimpotrivă, fiind ultraspecializaţi, nu au mai reuşit să facă nimic altceva, retrăgându-se, unii, la "ţara" de unde veniseră în oraş să se angajeze în Combinat.
Ce o fi însă în sufletul celor care sunt acum angajaţi în Combinat (şi nu mă refer la personalul financiar-administrativ), este imposibil de spus, fiindcă, până la urmă, singurul care înţelege exact implicaţia acestui tip de criză este cel care a trăit-o. Iar Galaţiul, până acum, nu a trăit niciun faliment cu un asemenea impact social. Desigur, au dispărut de pe harta economică a oraşului o mulţime de fabrici, dar niciuna de calibrul acesta. Şi, mai ales, nu într-un moment atât de delicat din punct de vedere economic, atunci când tăierile bugetare şi taxarea suplimentară a multor categorii, inclusiv a pensionarilor din Combinat (care, în majoritate, au peste pragul de 3.000 de lei anunţat de Guvern ca fiind limita pentru taxarea la Sănătate), va duce la scăderea veniturilor şi la o situaţie dificilă pentru foarte multe categorii de cetăţeni.
Şi, dacă la vânzarea Combinatului, pe atunci Sidex, către Mittal Steel, pentru 70 de milioane de dolari, din care doar 25 au fost efectiv plătite, s-au bucurat mulţi, acum nu prea văd pe nicăieri vreun motiv de bucurie. Doar o linişte suspectă.
