Creştinătatea ortodoxă îi prăznuieşte în 2 octombrie pe Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina. Mare filozof şi vrăjitor, Ciprian şi-a pierdut tinereţea în multe păcate. Era de neam vestit din Antiohia Siriei, din părinţi păgâni. La zece ani, tânărul a fost trimis în muntele Olimp, iar la 30 de ani era mare magician şi cititor în stele. Se închina zeului Apollo. În acel timp, trăia în Antiohia o tânără frumoasă - Iustina - pe care Aglaid, un june de neam grec, ar fi dorit-o de soţie. Iustina nu avea loc în inima sa decât pentru Hristos, nici vorbă de iubire pământească. Aglaid a mers la magul Ciprian, iar acesta, prin metode diavoleşti a încercat să o determine pe tânără să se mărite. Nu a reuşit, fapt ce l-a determinat pe Ciprian să creadă în puterea tămăduitoare a lui Hristos, ajungând chiar episcop. Ciprian s-a botezat şi împreună cu Iustina au propovăduit Cuvântul Domnului. Cei doi au sfârşit muceniceşte, în 2 octombrie 304, din ordinul lui Diocleţian, (284-305) care declanşase mare prigoană împotriva creştinilor.
2 octombrie: Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Scris de Maria Stanciu
Maria Stanciu
Articole recente - Maria Stanciu
Poetul, ziaristul și scriitorul Viorel Dinescu - „un muzician al tăcerii” Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire Sfântul Calinic de la Cernica, în Cetatea Sfântului Andrei „Cravata galbenă”, lumea de Acasă a lui Sergiu Celibidache. Luni, două proiecţii în prezenţa echipei, la Galaţi De Vovidenie, credincioșii au fost îndemnați să devină „Îngeri ai Bucuriei!”
Mai multe din această categorie:

