Activitatea într-un centru filantropic presupune pe lângă pregătirea profesională a specialiştilor, vocaţie şi, mai ales, dragoste de semeni. „Lucrul cu micii asistaţi este fascinant, dar - dincolo de toate criteriile - necesită multă răbdare. În general, beneficiarii noştri provin din familii sărace, iar în unele familii violenţa este la ea acasă”, spune Mioara Grigoraş, psihologul Centrului de zi „Sfântul Spiridon” din Galaţi.
Din această perspectivă, personalul de la „Spiridoniada gălăţeană” are în vedere lucrul cu copiii, dar şi întrevederea şi comunicarea cu părinţii. „Sunt situaţii în care copiii sunt foarte stresaţi de problemele şi fricţiunile de acasă. Observăm că unii dintre ei - cât stau la centru - uită de grijile şi nevoile de acasă. Au fost situaţii când nu mai voiau să plece de aici ˝în iadul de acasă˝. Şi ca să le atenuăm problemele, am încercat să discutăm şi cu părinţii lor. Îi chemăm pe ambii părinţi, mai ales când aceştia sunt despărţiţi sau când avem semnale că există neînţelegeri în casă”, ne explică interlocutoarea.
Dincolo de zestrea genetică a asistaţilor, nu sunt de neglijat nici cei şapte ani de acasă. „Ne concentrăm atenţia asupra cultivării şi menţinerii valorilor tradiţionale ale familiei”, spune psihologul. Consilierea psihologică şi cea duhovnicească sunt parte a programului de asistenţă a copiilor de la Centrul de zi, în ideea că generaţia „cheii legate de gât” are nevoie de dialog, comunicare şi comuniune. "Practic, cei mari nu au timp să-şi asculte propriii copii, să-i încurajeze în micile şi marile lor proiecte", explică Mioara Grigoraş.
De aici apare ruptura ce se produce între copii şi părinţi, urmată de marea pierdere a comunicării şi a dragostei pentru celălalt.
