Articolul din „Viaţa liberă” de ieri privind meditaţiile profesorilor a stârnit dispute serioase, unele pro, altele contra. Ca părinte, fost profesor şi om care trăieşte de multă vreme în directă legătură cu lumea şcolii, pot să îmi permit o părere, spun eu, suficient de avizată.
Mai întâi, am dreptul să mă mir de modul personal în care a fost citit articolul, care nu dă nume, nu acuză, nu face referire la un profesor sau altul din acest oraş. Mai mult, interlocutorii, care există şi sunt persoane onorabile ce au acceptat să răspundă reporterului, au dat şi anunţuri în ziar pentru a-şi găsi elevi dornici să ia ore suplimentare în timpul lor liber.
Activitatea există de când lumea, este normală şi necesară şi, de ce nu, profitabilă. Ar fi şi anormal să fie altfel, atâta vreme cât pentru meditaţii se munceşte pe brânci, şi nici o muncă nu trebuie făcută în sistem de voluntariat.
Dau meditaţii profesori de renume, studenţi care îşi mai scot un ban în plus, cadre didactice ajunse dintr-un motiv sau altul în alte domenii de activitate, pensionari etc. Nimeni, cel puţin la "Viaţa liberă", nu are nimic împotriva lor şi efortul pe care îl fac cei în cauză pentru a-i ajuta pe copiii care nu se descurcă numai cu ceea ce obţin la şcoală, sau dimpotrivă, pe elevii eminenţi care sunt îngrădiţi în elanul cunoaşterii de buchia manualului şi cantitatea de materie obligatorie prin programa de învăţământ, este lăudabil.
Poate că nici nu ar trebui să se numească meditaţii munca acestor oameni, pentru că de multe ori ea depăşeşte graniţele nivelului obişnuit al materiei respective şi se îndreaptă către performanţă. Pe de altă parte, vor exista întotdeauna părinţi dispuşi să facă orice pentru a-şi ajuta copiii şi copiii care nu vor ţine pasul, din varii motive, cu restul clasei.
Exemplele sunt atât de diverse încât simpla lor enumerare ar ocupa pagini întregi. O să dau unul singur. Şi eu am beneficiat de ore suplimentare pentru copilul meu şi sunt convinsă, inclusiv acum, după ani de zile, că i-au folosit, că am făcut bine şi profesorilor care m-au ajutat le port un real respect. Mai mult, am dat şi eu meditaţii.
Aşa că nu trebuie să ne ascundem după deget şi să aruncăm cu piatra în cei care muncesc şi care e normal să fie plătiţi pentru munca pe care o fac.
Există însă, şi aici e buba, profesori care condiţionează nota la clasă de existenţa meditaţiilor în particular, după cum există profesori care cer mult şi oferă foarte puţin la clasă, obligând părinţii să caute alţi dascăli pentru copii lor. Existenţa acestor cazuri incită spiritele şi face posibilă abordarea meditaţiilor ca pe o afacere.
Situaţia poate fi comparată cu cea din sănătate. Unde medicii cu adevărat buni vor fi recompensaţi de bolnav, indiferent cât de modestă este situaţia materială a acestora, dar unde există şi persoane, că oameni e greu să li se spună, care condiţionează actul medical de existenţa şi grosimea plicului.
Atâta vreme cât nu vom discerne între ce ne este necesar şi ce ni se cuvine, între ce respectăm şi ce trebuie să condamnăm, ne vom simţi jigniţi la grămadă şi vom face discuţii inutile pe ceva ce nu există.
