O aşteptare de 35 de ani, răsplătită: Gabi Cimpoca a primit autograful Nadiei Comăneci

O aşteptare de 35 de ani, răsplătită: Gabi Cimpoca a primit autograful Nadiei Comăneci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Puţini ştiu că fosta noastră colegă, Gabriela Cimpoca, stabilită de ani buni în Irlanda, este fan Nadia Comăneci. Pe blogul său, www.blogulucimpoca.ro, am găsit o mărturisire extraordinară: i-am cerut permisiunea de a o publica în ziar, de pe o parte pentru a ne aminti cu toţii cât de bine scrie Gabi, pe de altă parte, pentru că istoria în sine are un farmec aparte. „Povestea este începută în copilărie şi derulată în prima parte a  adolescenţei  mele: impresionată de povestea  vieţii Nadiei Comăneci, am început să adun într-un caiet toate fotografiile în care apărea Nadia, fetiţa care a devenit idolul atâtor generaţii”, scrie Gabi Cimpoca. „În ani, caietul s-a îngroşat considerabil, şi, cumva, nebunia aceasta a mea nu a încetat nici azi. Încă urmăresc, citesc şi ascult tot ce se spune despre Nadia. Între timp, nu am mai avut vreun  alt idol! Probabil că am iubit-o pe Nadia atât de mult, încât în inima mea nu a mai fost loc pentru altcineva! Acel caiet, rămas undeva în casa mamei mele, la Tecuci, s-a reîntors în vara lui 2010 la mine. L-am răsfoit şi am zâmbit privind sutele de fotografii alb-negru sau color, decupate şi aranjate copilăreşte pe nişte foi acum îngălbenite. Caietul a fost pus bine, undeva, şi nu am visat  vreodată ce avea să urmeze. Pe 6 martie 2011, când am venit de la serviciu, am primit în avans cadoul de 8 Martie. O dată cu bucuria primirii lui,  am dat de iţele unei  poveşti  pe care am reconstruit-o din fragmente, aşa cum mi-au fost ele povestite de protagonistul principal. În decembrie 2010,  Vladimir, unul dintre copiii mei, a ”şterpelit” caietul, a listat articolul  despre Nadia, pe care-l publicasem pe blog,  şi a pus totul într-un plic pe care l-a trimis în SUA. Făcuse cercetări pe Internet  şi a aflat că undeva, în Oklahoma, acolo unde trăieşte Nadia, există un  birou de presă al fostei gimnaste. A contactat-o pe secretară, i-a spus povestea bătrânului fan din România, a făcut toate aranjamentele necesare şi… a aşteptat. După nici trei săptămâni, caietul s-a reîntors la el, conţinând, în plus, ceea ce bătrânul fan aştepta de-o viaţă: Un autograf de la Nadia! Recunosc, acesta a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit până acum. O aşteptare de 35 de ani a fost răsplătită. Când mă aşteptam mai puţin, când… de fapt nu mai aşteptam nimic! Sunt convinsă că micul meu caiet şi-a încheiat, în sfârşit,  călătoria!”, scrie pe blogul său fosta noastră colegă. Aşa-i că v-a fost dor să o citiţi pe Gabi Cimpoca?

 

 

Citit 981 ori Ultima modificare Vineri, 06 Decembrie 2013 13:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.