Emoţii mari în această seară pentru cei 19 participanţi la Concursul de Miss şi Mister Boboc al Universităţii "Dunărea de Jos". Pe parcursul unui concurs programat pe durata a două ore, fiecare dintre ei va încerca să convingă juriul că merită râvnitul premiu. Desfăşurat în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi, evenimentul este organizat de Liga Studenţilor din Galaţi.
"Concursul propriu-zis, la care vor lua parte zece fete şi nouă băieţi, începe la ora 18.00. Vor fi două probe de coregrafie, precum şi o probă personală. În decizia finală vor conta şi probele premergătoare balului, desfăşurate atât la Galaţi cât şi la Bucureşti. După ce juriul va desemna câştigătorii, distracţia se va muta în Club S, acolo unde va concerta Puya. Pentru studenţi biletele costă 15 lei, iar pentru publicul larg 20 de lei", a spus Dinu Gându, reprezentantul Ligii Studenţilor din Galaţi.