Fereastră către Cerul lui Dumnezeu / Icoana Naşterii Domnului Iisus

Fereastră către Cerul lui Dumnezeu / Icoana Naşterii Domnului Iisus
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

În perioada Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, primim cu toţii în casă, dar mai ales în inimi, minunata veste a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu-Tatăl în lume. Icoana Naşterii Pruncului Iisus Hristos reflectă, în culorile drepteicredinţe, atmosfera zugrăvită în cuvinte, de Sfânta Scriptură, de Sfânta Tradiţie şi de frumoasele noastre colinde.

Registrul ceresc

Organizată în trei registre, Icoana Naşterii Domnului zugrăveşte starea creației surprinsă, atunci când, "la plinirea vremii", Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, trimis în lume de Tatăl Ceresc, S-a Întrupat într-o peşteră sărăcăcioasă din Betleemul Iudeii. În registrul de sus al icoanei, avem reprezentată lumea cerească. Pe boltă o rază de lumină străpunge cerul. În unele reprezentări raza se desfășoară în trei "fascicole" luminoase,  simbolizarea  Prea Sfintei Treimi. Raza Duhului Sfânt se îndreaptă către racla din piatră în care este aşezat Pruncul dumnezeiesc. La o anumită distanţă raza prezintă o stea, cea după care s-au ghidat magii de la Răsărit, care la aflarea veştii că Se va naște ”Cel făr de-nceput”, au alergat la Betleem. Raza luminoasă anticipează teofania de la Botezul Domnului, când Sfântul Ioan Botezătorul vede cerurile deschizându-se și Duhul lui Dumnezeu pogărându-Se peste Fiul lui Dumnezeu. Mai vedem în registrul superior un înger, Îngerul Gavriil, cel care a adus ”Bunavestire” Macii Domnului şi care la Întrupare vestește păstorii cu minunata veste a Nașterii lui Mesia. În partea opusă avem trei personaje - Cei Trei Magi care au venit să-I aducă daruri Pruncului Iisus: aur, tămâie şi smirnă. "Îngerii din Ceruri au adus cântarea îngerească, pământul a dat peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Fecioara Maria", mărturisim într-un inm.

Maica Domnului şi Pruncul

În al doilea registru atenţia este concentrată pe Maica Domnului, "Născătoarea de Dumnezeu" şi Pruncul Iisus abia născut, în smerenie, în peştera din Betleem - ”Casa Pâinii” (din ebraică). Pruncul Iisus este înveșmântat într-un giulgiu alb (simbolul veşniciei) şi prefigurează giulgiul în care Îl vor pune în mormânt, după Răstignire. În colindele noastre, marele creator anonim ne povesteşte că Pruncul este ”Mititel şi-nfăşăţel, în scutec de bumbăcel”. Culorile au o simbolistică aparte. Maica Domnului este așezată pe o hlamidă purpurie, culoarea imperială bizantină, dar și culoarea jertfei. Pruncul este așezat cu trupul într-un ”legănuț”, o raclă din piatră - semn că a fost şi Om şi Dumnezeu. Scena prefigurează jertfa, pătimirea, Răstignirea, moartea și așezarea în Mormânt a Mântuitorului, într-o altă peșteră din Ierusalim, unde avem azi Biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Vestea Nașterii Pruncului Iisus este primită de păstorii care vin să I se închine; animalele Îl încălzesc Trupul.

Iosif gânditorul

În al treilea plan avem umanitatea decăzută. Vedem un bărbat stând cam îndoielnic, pe gânduri. Este Dreptul Iosif, neputicios ca să înţeleagă că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Că Dumnezeu-Tatăl din ceruri a trimis în lume pe Fiul Său ca să mântuiască neamul omenesc căzut în păcat. În faţa lui Iosif se află un bărbat scheletic. Dintr-o scriere apocrifă, aparţinând lui Thyrreos, acesta este personificarea diavolului care îl ispiteşte pe Iosif că Fecioara nu poate naşte… Mai este o imagine cu îmbăierea Pruncului, potrivit rânduielii. Dionisie din Furna, o autoritate a picturii bizantine, nu preia scena, deşi Manuil Panselinos şi Teofan Cretanul le reţin în icoanele lor.

Icoana Naşterii Domnului este o "fereastră" care ne arată cerul lui Dumnezeu, armonia de atunci. În ea şade Fiul lui Dumnezeu, Care a fost trimis de Tatăl Ceresc în lume să ne mântuiască, să ne ridice din starea de păcat la cea de fiii cereşti. Şi precum întreaga creaţie - îngerii, păstorii, magii, natura - surprinsă în icoană Îl primesc cu bucurie pe Pruncul Mesia, la fel să facem şi noi.

Citit 6846 ori Ultima modificare Joi, 19 Decembrie 2013 16:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.